Ca să vorbeşti trebuie să ai cu cine. Ca să vorbeşti MULT îţi trebuie un prieten bun care are timp liber.
Uneori e uşor. Chimie pură între tine si omul pe care l-ai cunoscut cu 5 minute înainte. Subiecte comune, aproape că vă luaţi vorba din gurā. De cele mai multe ori rămâi cu amprenta unei experienţe pozitive. Un caz fericit.
Dar ce faci când nu toţi oamenii din jurul tău au atâta timp liber dar tu crezi că ai multe de spus? Le SCRII.
Nu am descoperit asta de mult. Adică de mult îmi doream să scriu ( parcă intuiam efectul terapeutic) dar mă blocam în faţa paginii neştiind de unde să încep. Cred că aşteptările mele despre cum ar trebui să sune ceea ce scriu îmi depăşeau cu mult “talentul”.
Acum cred că trebuie să te tai în multe pagini ca să iasă ceva.
Dar mi-am propus să nu încerc să ajung acolo. Acum scriu pentru că scrisul îmi face bine nu pentru că o fac bine.
Am depăşit momentul “şi acum ce să scriu” şi am ales să mă bucur de fiecare literă.
Dacă vreau să mă opresc fără ca textul să aibe vreun sens sau final, atunci voi face asta. E blogul meu în care voi scrie ce vreau, când vreau, cât vreau şi asta mă face să zâmbesc chiar acum.
