Confesiune

Visez sa scriu o carte despre tatăl meu.

Mai mult un interviu lung spre foarte lung. Avem mult să ne spunem căci prin telefon și prin filtrele concepției multe dintre hashuri au amuțit.

As vrea să-mi povestească despre călătoria lui prin munți. Cu noi in gând și inimă.

Despre cum sa traversezi o mlaștină, noaptea. E singurul om care mă poate învăța asta.

As vrea să-mi spună despre curajul lui nebun de a traversa printr-un tunel prin care încape doar.. un tren.

Îl voi întreba dacă s-a gandit la noi în clipa aia.

Îl admir de când eram mică și totuși simt că știu atât de puține despre el, direct de la el.

Știu că este foarte protector. Are brațe lungi de super erou cu care m-ar fi apărat de la mii de kilometri. Așa m-am simțit.

Știu că ar fi putut bate pe oricine m-ar fi supărat.

Știu că face ouă bune. Și șuncă. Și orice la grătar.

Știu că mă înduioșează mâinile lui mult decât orice. Mari, uneori lovite dar calde și cuprinzătoare.

Nu îmi place când se înfurie și țipă dar incerc să-i aud strigătul de copil îndurerat și să-l înțeleg.

Daca el ar fi mic și eu mare l-aș lua în brațe și aș ști ce să-i spun.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shopping Cart