Se face 9. Radu cere să-și pună pantalonii de pijama, citim o singurã dată una dintre cărțile lui și adoarme ca un îngeraș până dimineața.
Hahahahah!
Cea mai bună glumă din cartea asta de 2 spre 3 ani aceasta este.
De ce?
Pentru că Radu NU a cerut nici macar o dată să-și pună pantalonii de pijama, sau scutecul sau bluza. El stă dezbrăcat. Așa ar sta mereu, cu burta goala pe parchet, cu tălpile goale pe piatra rece din baie, sub plapumă uneori bucurându-sr cu zgomoțele de textura cearceafului.
Radu are 55 de carti ale lui și numai ale lui.
Poate va întrebați cum alegem doar una pentru somn?
Radu stă în pat iar eu iau câte o carte și-l întreb:
„-Aventurile râmei Oli?
-Uu (adică nu)
-Pietrele lui Aston?
-Uu. ( Adică nu.)”
V-ați prins, da? Așa se face.
Uneori mai trișez și sar din ele că să ajungem la momentul in care refuză și ultima carte și coboară țanțoș să-și aleagă chiar el una.
Ajungem în pat.
Dacă nu dă toate pernele jos atunci ne pune sa facem schimb între noi. De perne.
El pe a lui Alex, mie îmi dă una mică, Alex adoarme deseori fără pernă, etc.
Am putea să ne opunem dar pare atât de convins că face ceea ce trebuie..
Ne așezăm. Citim. Radu cască dar nu adoarme.
Terminăm cartea iar acum trebuie să stingem lumina.
E anti stins lumina, vă spun.
Radu este un om al faptelor. Nu spune că nu vrea să stingă lumina dar nu o stinge. Stam lângă întrerupător mai multe minute, timp in care atinge ușor clapeta..și renunță. Mai mângâie puțin peretele , parcă acum ar vrea să deschidă și ușa..
Îi dau un minut și el negociază.
Zice „doo” și o stinge după două, așa cum a spus.
Ajungem în pat cu lumina stinsă.
Se întinde pe mine și mă strigă.
Tare, încet, plângând.
Mă jelește, se întinde, mă pupă.
Se pune cu capul pe perna, ne trage pe amândoi, fiecare pe care o mânã.
Zice: „Tata, mama, doi. Și Adu”
Stã si respira așa câteva secunde. Ne ține ca Atlas.
Ne dă drumul. Se foiește. Adoarme.
Ps. In acest moment mie mi-a trecut somnul și ies sa citesc ceva, să meditez ceva și să scriu ceva..