Există, în ultima vreme, o tendință generală de a acorda importanță dezvoltarii personale și acceptării de sine.
Oamenii merg la terapie, se exteriorizează, merg la terapie de grup. Există din ce in ce mai multi traineri sau psihoterapeuți care-și împărtășesc experientele profesionale online și astfel este mult mai facilă inițierea maselor.
Cumva omenirea schimbă macazul. Sper!
Iar arta în toate formele ei se implică în asta.
Acum câteva luni, cam în toamna anului trecut, stăteam de vorbă cu o doamna psihoterapeut dar cu o adevărată pasiune pentru astrologie.
Mai în glumă sau mai în serios am decis că este momentul să-mi calculez astrograma personală.
Am vorbit destul de mult și detaliat însă un amănunt mi-a rămas în minte:
A spus de mai multe ori că ar trebui să mă preocupe o moștenire pe care o am de la femeile din familia mea. Și anume una legată de limbaj. A folosit și moștenire, a folosit și blestem ( doar o dată). M-a îndemnat, oricum, să am grijă cu această „magie a cuvintelor” pe care se presupune că am moștenit-o. Să fac ceva bun cu ea, căci dacă o voi folosi cu aceeași energie cu care a fost folosită de generațiile dinaintea mea nu voi rupe cercul.
M-am gândit ulterior destul de des la amprenta generațiilor anterioare asupra destinului nostru. Exista studii de psihologie transgenerationalã care dovedesc influența acestora. Sunt evenimente pe care le știm din auzite despre neamul nostru dar altele (poate cele mai importante ) rămân ascunse.
Cu aceste gânduri în minte a fost ușor să decid dacă vreau sa merg să văd „Coco”.
Vizionarea a fost una specială. O seară organizată de Loredana Mocescu – life coach – în mansarda unei case, împreună cu alți oameni pe care nu-i cunoșteam dar cumva ajunsesem acolo împreună cu scopul de a vedea acest film.
Știind tema, am ales să merg cu Anca ( mătușa mea) și a fost foarte bine.
Nu vrea să dezvălui nimic despre film pentru că acest articol este și o recomandare de a merge să-l vedeti.
Daaaar am permisiunea Loredanei de a posta exercițiul pe care l-am făcut la finalul întâlnirii :
Se poate întampla sã simți uneori cã joci în același scenariu fãrã sã reușești sã-l îmbunãtãțești. Ca și cum cineva te-a programat sã reacționezi întotdeauna la fel. Exercițiul următor îți va permite sã vezi mai clar scenariul.
Imagineazã-ți cã ți s-a cerut să mergi să iei pe cineva de la aeroport, la 30 km de locuința ta, într-o zi în care chiar nu ai timp să faci asta. Încercuiește propozițiile care corespund reacției tale:
1. Te-ai agitata toată ziua că să-ți duci la capăt toate treburile , însă ai reușit să pornești in uktimul minut spre aeroport. Ești foarte atent la drum și reușești să ajungi, cu o foarte mică întârziere și cu sufletul la gură.
2. Rămâi impasibil, știi că poți să faci asta, că vei ajunge la timp. Avea persoană ți-a cerut un asemenea serviciu fiindcă știa că se poate conta pe tine. Sarcina aceasta aproape îți face plăcere..
3. Verifici orarul, îl verifici din nou, te asiguri că rezervorul este plin, că mașina este curată, că nu vor fi probleme pe drum. Îți pregătești panoul cu mesajul de bun venit.
4. Te interesezi daca trebuie sa cumperi un buchet de flori. Îi duci valiza. Te oferi să îl/o conduci la hotel. Pe drum, joci rolul de ghid al orașului.
5. Nu-ți place că ți se cere acest serviciu dar te străduiești că totul să iasă bine. Te trezești mai repede ca să obicei, că sa ai timp sa te achiți și de restul îndatoririlor.
Alege una dintre variante, scrie-mi în comentariu sau în privat iar eu îți voi trimite rãspunsurile!!!