Am șters de câteva ori titlul acestui articol. Vroiam un cuvânt sau o expresie care să întrupeze toate intențiile mele legate de acest subiect.
Doar că si eu abia acum descopăr si merg pe dale neamprentate. Sunt o novice, recunosc.
Au trebuit să treacă 30 de ani să mă pot bucura din inimă că sunt femeie.
In timpul copilăriei mi s-a spus constant că sunt baiețoasã. Probabil pentru că urcam în toți copacii, jucam fotbal, săream în cap în apa tulbure a râului. Eram competitivă iar unul dintre jocurile preferate era sprintul. Alergam distante scurte cat puteam de tare si de cele mai multe ori câștigam.
Le făceam pe toate ca un băiat iar asta suna atât de bine in gura adulților încât m-am considerat norocoasă.
Chiar am fost, dacă stau să mă gândesc, pentru că în această formă am supraviețuit în adolescență. Păream implacabilă, eram rapidă, aveam curaj. Faptul că am părut puternică m-a aparat de cei slabi și mi-a adus provocări din partea celor puternici. Eram antrenatã și antrenantã. Dacă totul ar fi putut fi altfel, nu am de unde să știu dar lecțiile învățate îmi aparțin.
Apoi am devenit mamă și m-am întâlnit fațã în față cu un suflet care aștepta de la mine blândețe, calm și răbdare. Și am avut curajul de acționa așa cum nu o făcusem niciodată.
Am descoperit în mine miezul acela blând și pufos, locul de unde izvorăște delicatețea și iubirea.
Mi-a plăcut în acest loc și m-am simțit acasă dar îmi era greu să țin o cărare atât de nebãtutã. Așa că am exersat și am descoperit că poți să fii puternica și curajoasă și fără să te porți ca un soldățoi.
Îmi celebrez in fiecare zi, câte puțin, acest tărâm nou, feminitatea mea.
Astăzi pot fi bijuteriile mele, mâine îmi port parul lung cu mândrie într-un anume fel, iar în altă zi un ruj mai puternic. Dar mai ales poate fi o încetineală intenționata sau un zâmbet fugar.
Mai jos este un link către o altă viziune despre femeile din zilele noastre și despre feminism și feminitate.
Două noțiuni distincte ce ar fi trebuit să se împletească nu să se elimine reciproc: