Pe 20 iunie mă așteaptă un semi maraton la Maratonul Internațional Brașov. Asta înseamnă 21 de km de alergare prin și pe lângă Brașov.
Am mai alergat 21 de km acum 4 ani, la Maratonul Internațional București dar eram foarte antrenată. Adică alergam 40 de km pe săptămână și am terminat în 2 ore și 10 minute.
Abia m-am reapucat de antrenament dar cu greu reușesc să fac un 10 km pe săptămână. Adică sunt în „mod de supraviețuire”.
Aseară la 19.30 am zburat pe poartă ca să mă încarc și descarc dar și să mă antrenez; sau invers.
Am reușit doar cinci pentru că pe fiecare străduță era câte un câine sau mai mulți.
Îmi amintesc clar când a început să-mi fie frica de câini. Și anume atunci când au început să fie foarte mulți și să mă atace pe stradă.