„- Băi, când vă văd dimineața, în pădure, că alergați aș alerga și eu. Zic de mult dar mă ia o lene!”
Ne spune un băiat, mie și lui Lucian.
Ei bine, și pe mine!
Adică, serios, chiar mă ia, uneori:
Sunt un leneș care se trezește la șase dimineața să alerge.
E ora șase dimineața, într-o marți să zicem, alarma ceasului se aude din sufragerie. Băieții dorm, eu mă ridic ușor din pat ca să nu-i deranjez.
Opresc alarma, merg la baie după care mă îmbrac cu hainele pregătite de seara. Nu ai nevoie de mare lucru:
– pantalon scurt
– tricou
– adidași de alergare (ar fi indicat)
– Opțional un garmin, un telefon.
E important să fie pregătite de seara, altfel vei avea nevoie de mai mult timp să fii gata.
La 6.15 îl iau pe Lucian și mergem la calea ferată.
De acolo, peste câmp și dincolo de pădure, până la intrarea în Vladeni 3,300 metri x 2= 6.6 km.
Nu este mereu ușor, mă lovește lenea, mi-e lene când aud alarma, mi-e lene când trebuie să mă ridic sau să mă îmbrac dar mă trezesc, mă ridic, mă îmbrac!
Creierul este programat în mod natural să aleagă calea cea mai ușoară, cea mai puțin consumatoare de energie. E spiritul de conservare. Așa că o să încerce să te „convingă” că mai bine stai în culcușul tău moale și cald. O să-ți transmită, inclusiv, că nu poți! Sau că și așa faci o grămadă de lucruri pe care nu vrei să le faci..
Este de nevoie de exercițiu să ajungi să zărești benefiicile printre stări și să te ridici din pat. Pe mine m-au ajutat să capăt încredere în mine următoarele:
M-am lăsat de fumat:
Acum cinci ani fumam deja de șase. Îmi propusesem de câteva ori să mă las, mă reapucam după vreo lună, ajungeam la concluzia că mie îmi place să fumez, nici vorba de dependență, nu dependența alegea pentru mine, ci eu! etc, etc
Am aruncat pachetul, pe geam, într-o zi, e rușinos, dar l-am aruncat, ce să-i faci..
Și n-am mai fumat.
Mult timp am fost doar un fost fumător. Aveam nevoie, zilnic, să-mi spun „de ce să aprinzi o țigară? tu nu fumezi!” M-am convins. Câțiva ani, poate doi, am lucrat reflexul și instinctul și le-am educat. Acelea de a duce la capăt ceea ce-ți propui. Pentru mine era nou.
Exercițiul acela a fost unul foarte important, se pare, pentru că nu mai beau nici cola de câțiva ani.
Am ținut o dieta foarte strictă:
La două luni, Radu a fost diagnosticat cu dermatită atopică.
Pentru că îl alăptam, medicul mi-a recomandat o dietă fără lactate.
Peste două luni, la următoare vizită lucrurile nu se îmbunănătățiseră așa că am început o dietă fără gluten. Timp de un an de zile am exclus laptele, glutenul și histamina ( roșii, banane, kiwi etc.) -e o listă foarte lungă.
A fost extrem de greu, în condițiile în care alăptam. Se spune despre alăptat că este echivalentul alergării un maraton zilnic, din punct de vedere al consumului de calorii. Mi-era foame, mi-era poftă dar mai ales foame! Și mi-a fost foame un an, am slăbit foarte mult, după care am aflat exact la ce anume era intolerant Radu. ( despre asta o să scriu mai pe larg deși am mai scris).
Poate tu nici fumezi dar întârzii mereu și ai vrea să schimbi asta sau nu-ți controlezi Finanțele și ai vrea.
Concluzia e că o schimbate generează o alta, ca și cum ai fi căzut în fund la patinoar și acum te doare genunchiul( pe bune!) dar în sensul bun! Aceste decizii și schimbări mi-au dat senzația de control asupra propriului corp și mi-a plăcut. Faptul ca am început să alerg, din ce în ce mai mult, deși oboseam și simțeam că vreau să mă opresc, mi-a oferit controlul asupra minții mele.