Am avut acest noroc de a putea observa pe pielea mea mai multe generații odată, locuind în aceeași curte (pe vremuri) sau rămânând foarte aproape în ultimii ani.
Chiar acum, în timp ce scriu, Mamaia Tanța (străbunica lui Radu) încearcă să-l convingă că e el face trei ani. Radu se ține tare și spune: „Nuu tii! Ținți!!”
„- Cum, bre cinci? La cinci ești bătrân mergi la școală!” și râde.
Sau că n-aș putea scrie acum pe blog dacă mama nu ar fi la bucătărie având grijă de masa de prânz.
Un singur lucru vreau să povestesc și apoi merg să o ajut.
Ne întâlnim des duminica și mâncam împreună. Unsprezece sau nouă.
La masă sunt străbunici și strănepoți, bunici și nepoți, părinți și copii.
Întodeauna mama mamei are grijă să-i spună:
„- Hai, Ilenuțo mamă, să mănânci și tu!”
Mama îmi spune mie:
„Lasă, Andreea, mănâncă că-i aduc eu bărbiță băiatului.”
Eu ii spun lui Radu:
„Tai tu sau vrei să te ajut?”
Că dacă mamele n-ar fi, nu as avea ce povesti..