Am urât din prima clipă a dimineții durerea de cap care îmi străbătea tâmpla.
Lumina îmi intra urâcioasă în ochi și am urât că trebuia să mă ridic mai devreme decât aș fi iubit.
L-am urât pe acel sunet ascuțit care îmi era gândul și am urât că l-am urât căci, din păcate, am luat-o personal.
Urâtă stare. Am urât mai departe.
Tenișii, rochia, modul cum îmi stătea parul.
Am urât câ n-am alergat și am urât tot timpul unghia mare de la piciorul stâng.
Am urât caldura și soarele, norii de mai târziu.
Mirosul de aer încins, vederea de la etaj.
Cel mai mult am urât faptul că am urât că urăsc. Ar fi trebuit să iubesc că urăsc si poate n-aș mai fi urât.
Urăsc „trebuie” din propoziția de mai sus.
Astăzi am urat și caldarâmul pe care am călcat și am iubit doar ceea ce iubesc și când urăsc, basically.