Am avut emoții pentru noi, pentru Radu, atunci când ne-am hotărât ca el să înceapă gradinița toamna aceasta. Am început să căutăm grădinițe, la început în Ploiești, neexcluzând deloc posibilitatea ca Radu să meargă la o grădiniță de stat, la țară, dacã ni se vor potrivi.
La întâlnirea cu Oana Moraru am întrebat-o cum alegi grădinița copilului tău:
„- Intri într-o grădiniță și te uiți pe pereți. Dacă lucrările, desenele copiilor sunt expuse în rame, așezate perfect, ca la muzeu atunci nu e pentru voi.”
Cred că se înțelege ideea.
Mai spune cã grãdinița este o etapă în care jocul este pe primul loc.
Ce a contat pentru noi atunci când am ales:
Calitatea educatorului și modul de abordare
Modul de abordare este cel care face diferența între o școală privată și una de stat. A contat chimia pe care am avut-o cu viitoarea educatoare a lui Radu și modul cum mi-a răspuns la toate întrebările.
Distanța față de casă
Am evitat o navetă lungă, tensiunea programului strict, trezitul mult prea de dinineață.
Am început a căuta cu gps-ul adresele grădinițelor. Traseul este prin oraș sau pe centura orasului? și așa mai departe.
Montessori a picat din start. Se afla în celălalt capăt al orașului.
Taxa
Opțiunea numărul 1 pentru noi a fost și va rămâne Centrul Finlandez. De data aceasta, nu ne-am permis. Cât de mult ești dispus să dai pe lună? 2500 și mai mult?
Vârsta copilului
Da, Radu are trei ani iar un drum lung până la grădi ne-ar fi luat din relaxarea și jocul de dimineața, perioadă care pentru noi a rămas specială.
Pe lângă limitele potrivite pentru vârsta lui (ora de masă, programul de odihnă, rutina spălatului pe dinți, timpul limitat la televizor) vreau ca Radu să aibe timp să exploreze liber: Jocul la nisip, animalele din curte, aruncatul pietrelor în apă, sunetul frunzelor, liniștea după amiezii în verile călduroase la țară.
Să petreacă mai mult timp acasă decât la grădi. Avem noroc cu cei patru bunici dornici mereu să-l iubească, să-l hrănească, și să-i răspundă la întrebări. A contat mult acest lucru pentru că, altfel, singura opțiune ar fi fost un probgram prelungit și, în acel caz, programul prelungit ar fi fost cea mai bună alegere. De altfel, tot în acel caz, poate nu m-ar fi oprit distanța sau banii să aleg unde își petrece cea mai mare parte din zi copilul meu.
În afara tuturor raționamentelor pe care le luăm în calcul, cred că trebuie să punem și nițică inimă. Poți verifica ce relație ai avut tu cu educatoarea și ce fel de energie transmiți copilului tău în legătură cu asta.
Exercițiu pe care l-am făcut și eu:
Sunt imbrăcată cu o bluză albă și mă joc cu ceilalți copii în mijlocul sălii mari. La un moment dat sunt chemată către masa mare de lângă ușă și doamna educatoare îmi ia un ditamai puricele din frunte. Da, din frunte, un ditamai ăla. Mă întorc din nou la joacă neștiind, cum nu știm niciodată, că acel moment îmi va rămâne în minte clar atâta vreme.
Cred că nu este prea evident, după această primă amintire descrisă, dacă mi-a plăcut la grădiniță sau nu.
Dar..
Cred că grădinița a rămas una dintre perioadele mele preferate datorită educatoarei (doamna Lucica) și…. serbărilor. Da, Alfie, al serbărilor!
Serbările erau my thing. Era momentul în care, după parerea mea, aveam ocazia să ies în față.
În primul rând memoram serbarea pe de rost. Toate poeziile, ale tuturor copiilor. Mă simțeam grozav că pot să fac asta fără pic de efort!