(fotocredit Ana Vasilache, prin pădurile Brezei)
A venit si vremea Transmaratonului. E aproape septembrie, profilul de fundraiser e gata, deja am capul în nori.
În norii de pe șosea dar și în cei ai entuziasmului. Sunt pe cale să îmi împlinesc unul dintre obiectivele pe anul acesta. Da, la începutul anului am făcut o listă mentală cu ceea ce mi-aș dori să realizez iar cursa pe Transfăgărășan a fost pe acea listă. N-aș putea spune că mi-am propus să alerg 21 de km dar să zicem că am cerut un deget și mi s-a dat toată mâna.
Și anul acesta am ales să alerg pentru Pădurea Copiilor (îi găsiți la https://www.padureacopiilor.ro/) ,o mână de oameni care fac posibilă replantarea a hectare întregi de pădure, în special în sudul țării, norocoșii de noi!
Tăiem fără cap, tăiem ilegal, autoritățile sunt corupte, padurile noastre seculare dispar în ceața gazelor de eșapament iar în loc de acestea apar peste tot tufe de salcâm. Nu mă înțelegeți greșit, nu am nimic cu salcâmul dar nu toată fauna își gasește resurse într-o pădure de salcâm, care oricum va fi tăiată din nou în câțiva ani, pentru că motivul pentru care a fost plantată este că va crește mult mai repede.
E doar praf în ochi iar din pădurile care înconjoară localitatea în care am copilărit dispar parcele imense, se instaleaza rulote, se pun pancarte cu „accesul interzis” sub motivația generală că „are loc tăiere”.
Știu că și tu vezi toate acestea!
Vezi și camioanele cu trunchiuri cât casa, vezi că s-a „luminat” pădurea de nu mai ai unde să stai la umbră.
Nu te face că nu vezi!
O donație cât de mică, un share sau un like înseamnă #atitudine