Radu a văzut prima cascadă din viața lui atunci când a împlinit trei ani. Adică astăzi, acum câteva ore. Am vrut să petrecem ziua aceasta împreună și am ajuns pe munte. Așa cum ajung „nu știu cum” și de zilele mele de naștere și cum aș vrea să ajung mereu.
Am ales traseul Cascada Urlătoare (sau Urlătoarea cum mai văzut scris), Parcul Național Bucegi. Traseul începe de la telecabina Bușteni, pe sub cabluri până la liziera pădurii, apoi se urmărește marcajul punct roșu încercuit cu alb.
Traseul nu este unul dificil dar tot am urmat sfaturile Munțomama (ghid montan autorizat- așa o găsiți și pe facebook.com) și ne-am pregătit corespunzător. Contează foarte mult echipamentul pentru siguranță și confort. Bocanci sau ghete de drumeție (neapărat), și pentru adulți și pentru copii, tricou tehnic (în drumeția de la Breaza nu m-am sinchisit cu tricoul și am transpirat foarte tare pe sub rucsac), haine de schimb, mai ales pentru copii, geacă de ploaie (se găsește la Decathlon), șapcă, gustări și sticluțe cu apă sau una mai mare, depinde de nevoile tale și de cât ești dispus să cari). Pentru copii de trei ani și mai mici e foarte, foarte util un sistem de purtare. Majoritatea traseelor sunt pentru copii de minim 5 ani.
Dacă nu mergi cu ghid, așa cum am făcut noi ultima data, și megi fără, așa cum am făcut acum, nu va avea cine să-ți povestească despre faptul că acele conuri care sunt pe jos sunt de molid și nu de brad, pentru că ale bradului sunt orientate în sus și nu cad în mod natural. Lucru pe care mi-l voi aminti pentru totdeauna; sau și mai important să mănânci doar ceea ce cunoști. Parcă sunt mure dar nu ești sigur este periculos!
S-a găsit totuși, doamna care vindea porumb fiert chiar lângă cascadă (cine-ar fi sperat) să ne povestească despre barba caprei, ciuperca care arăta ca un coral.
Odată ce am început să urcăm, Radu a foat atent la toate marcajele de pe traseu și ne anunța atunci când urma un „punt oșu cu ab”. Între puncte făcea poze imaginare copacilor sau nouă, strigând „bâânzăăă” la fiecare clișeu (thanks to minunata noastră verișoară de 11 ani).
Devine din ce în ce mai amuzant dar și mai atent: la marcaj, la pași, la micile cascade, la unele pietre deosebite, la păsări. S-a abătut ușor de la cărare atunci când am fost curioși legat de unele stânci care se vedeau mai sus, s-a oprit să vadă panorama orașului, a studiat și cățărat copacii căzuți.
E mai dificil un traseu cu un copil mai mic dacă ești presat de timp sau de vreme așa că e bine să alegi unul potrivit, ca să iubească ceea ce face, să simtă bucuria că a ajuns, dificultatea va crește cu timpul.
Lasă-l, te rog, să se oprească să atingă un mușchi, să bage un deget în apă dar și limitează-l dacă ești în pantă sau pe o cărare îngustă.
Am discutat mult la întoarcere despre cât de murdar era peste tot. Ți se făcea pielea de găină, nu alta. Am mai adunat câte ceva și am dus jos lângă tomberon, unde era și mai mizerie. Asta mi-am amintit de data de 15 septembrie, când Let’s do it România, împreună cu un milion, fac curat în toată România. Ne vom duce și noi în Dumbrava noastră de lângă casă.
