În relăție cu mâncarea, în legătură cu bucătăria

Fug din bucătărie destul de des. Cel mai mult pentru că are cine să ne prepare hrană proaspătă și bună iar eu nu am atât de mult timp pentru asta. Adică pentru că are cine să gătească eu fac alte lucruri.

Nu pentru că așa am fost crescută, din contră, am văzut femei în bucătărie toată viața.

Cea mai pregnantă amintire cu bunica mea este în bucătăria de vară, rezemată cu cotul de masă și cu barba-n pumn, așteptând să fiarbă mămăliga ei din porumb românesc. La noi în familie mămăliga se fierbe cel puțin o jumătate de oră. Știi la emisiunile culinare când se recomandă să începi prin a prepara desertul pentru că necesită timp de coacere și durează mult? E, așa e la noi cu mămăliga.

La noi în famiglie gătesc și bărbații. Ei, bărbații (adică tata că Mihai nu are loc de tata și Alex vine din altă familie), prepară masa de duminica pe bază de .. grătar, cum s-ar zice.

Așa e la noi în familie. Mama merge cu o tavă cu borcănele de condimente la masa mare de lângă grătar, aduce și furculița speciala pe o preferă el (tata) în actul creației. Îi va mai aduce pe rand un castron, un capac sau o oală și tot ce are nevoie ca să prepare odată carnea/peștele/costița/șunca/pâinea aceea delicioasă. Am auzit că e un caz clasic doar că tata o face din spirit de conservare. Știe că e absolut interzis să intre încălțat în bucătărie deși bucatăria este afară și el tot afară la grătar e, deci este încălțat.

În fine.

Eu fug din bucătărie când găsesc altceva mai bun de făcut.

Nu poți să fii în bucătărie și la alergat în același timp și nici măcar nu e indicat să mănânci în timp ce alergi.

Am auzit de curând o mămică de fetiță care o luat-o brusc de lângă o bucătărie de jucărie spunându-i „Aolo, mamă, în bucătărie vrei? Ce ne facem?”

Mâncați? Aș fi întrebat dar nu e frumos să te bagi.

A, în final mi-am amintit de un prieten (care nu are copii) cum spunea că i se pare ciudat că există jucării pentru fetițe gen crăticioare, aragaz, mãtură, mop pentru că oricum le vor folosi când vor fi mari.

Eu accept, ba chiar i-l cer, ajutorul lui Radu în bucătărie și chiar mă bucură, încercând să-l educ că e natural să ajuți la prepararea hranei pe o mancăm cu toții.

Gătim împreună aproape în fiecare weekend și prajiturim prăjituri sărate când avem timp.

Astăzi n-am fugit din bucătărie, ba chiar mi-a plăcut. Am făcut ceva bun cu zâmbetul pe față și abia aștept să mă văd cu cei dragi.

Rețeta:

– pulpe de pui sau piept

– cartofi

– condimente

Se taie cartofi cuburi și carnea în bucăți mai mici.

Se așează în tavă cartofii, se dau cu sare, piper, oregano. Apoi se asează bucățile de carne deasupra și se condimenteaza din nou fiecare bucată.

Într-un bol se pun două linguri de muștat, un pahar de 100 gr ulei de măsline și un pahar de 100 gr de apă, zeama unei lămăi și se toarnă peste preparat, acoperindu-se toată suparafața.

Se bagă la cuptor 1,5 h la 180 de grade.

Merge foarte bine cu o salată de varză sau castraveți murați.

Shopping Cart