Tocmai ai născut un copil. Ai dat o viață nouă și mai ales vei creea un destin. Gândurile tale nu sunt încă atât de clare, adică tocmai ce ai rămas de două nopți singură cu copilul tău. Cu gândul la el zi și noapte, corpul tău e programat să răspundă, extenunant te duce la misiunea lui: aceea de a îngriji noua viață ce a izvorât din el.
Ai ieșit din maternitate, ai zburdat de fericire, abia așteptai să ajungi acasă. Ți-ai închipuit de mii de ori momentul în care îi vei prezenta casa. Casa voastră, acum și a lui sau a ei. Ai visat cu ochii deschiși la liniștea ce o să vă cuprindă știindu-vă în siguranță. Nu ai fost dezamagită, a fost cum ai sperat dar ce e cu grija această imensă pe care o simți în piept?
Acum au plecat toți și ați rămas voi doi și o mogâldeață mică a cărui viață depinde de voi. Fără medici sau moașe iar bunicile deja dorm în paturile lor. Sunteți voi și sufletul acesta nou care nu se poate descurca fără îngrijire și atenție!
Neliniștea! Frământarea! În fiecare secundă ea nu dispare. Se mai duce puțin când schimbi o vorbă sau când împărtășești cu el, tatăl , tot ce te frământă. Dar în rest sunteți doar voi doi și este mult și este bine și este greu și copleșitor!
Cum te simți când viața cuiva depinde de tine? De deciziile tale, de ceea ce faci iar tu te verifici de o mie de ori în minte. Oare pe pricepi la a fi părinte? Ești potrivit? Vei reuși?
“Nu am mai făcut asta niciodată și e foarte grav dacă o dau în bară!”
Oare câți dintre părinți simt exact aceleași emoții la început?
In primele zile cu Radu acasă a fost grozav și înfricoșător în același timp.
Îmi amintesc că îl verificam de zeci de ori dacă respiră în timpul somnului și simțeam că dacă mă uit o secundă în altă parte i s-ar putea întâmpla orice.
E și natural dar cred că următoarele decizii ar ajuta:
- Odihnește-te! Nu râde, sunt sigură că veghezi non stop. Daca te ajută să te relaxezi, roagă pe cineva să supravegheze copilul în locul tău cât dormi sau să stea prin casă, pentru orice eventualitate. Știu că te gândești la tot felul de lucruri!
- Implică tatăl în discuții și nu numai. Aș începe cu “-Uite ce îmi vine să spun:” Pregătește-l că urmează lucruri grele pe care vrei să le dai afară și roagă-l să nu se încarce cu ele. Sunt gânduri care vin și trec și așa vrei să rămână.
- Cere ajutor oricând simți că ai nevoie de o clipă de răgaz!
- Lasă din grijă tot ceea ce poți lăsa: ordine alfabetică a șosetelor, cuverura nearanjată, etc.
- Ultimul punct dar nu cel din urmă: respiratul profund. Te va ajuta să te relaxezi și dacă îl faci conștient te va pune în contact cu corpul tău! Acel minunat corp care a dat viață și care a știut totul până la un punct.