Recitesc cu zâmbetul pe buze cele câteva rânduri scrise săptămâna trecută dintr-o mansardă, în Roma.
Observ deseori în aceate texte atât de diferite, adunate aleatoriu din viața mea neplanificată, o tendință spre optimism. Indiferent de provocare pare că reușesc să văd partea bună la lucrurilor. Scriind des despre Radu se poate înțelege că la noi tot timpul e liniște și pace și cum ne mai distrăm noi în excursii cu copilul nostru de trei ani. Perfect adevărat că ne distrăm dar vreau să lămuresc ceva:
A fost greu!
Am obosit, ne-am enervat, ne-a venit să țipăm, ne-am simțit vinovați pentru asta. A fost o vacanță perfect normală
Dar uite cum văd eu lucrurile:
Greul 1: E greu când îți auzi copilul urlând, în pragul unei crize de nervi pe scaunul strâmt al unui avion gata de decolare că el vrea să coboare. Știi că îi e greu, e trezit de la trei și e șapte dimineața (afurista aia de oră de întârziere), extrem de nervos și nerabdător că nu mai plecăm odată!
Oportunitatea 1: Îl ții în brațe și îi spui că îl înțelegi că îi este greu. Ai ocazia să îți pese cât mai puțin că te aud/îl aud și ceilalți și nu încerci să-i închizi gura și nici nu vorbești pentru vecinul din spatele tău, spunând ce crezi tu că ai vrea să audă, culmea!, vecinul.
Copilul tău are nevoie de tine și tu ești acolo oferindu-i toată atenția și grija ta!
Greul 2: Îți este greu să alergi dupa un copil de trei ani într-o gară sau muzeu într-o țară străină unde toate spațiile sunt ticsite de turiști. Este extrem de greu să nu infingi mâna îl el și să-l scuturi bine când în sfarșit l-ai prins, e foarte greu să nu țipi la el: „Copile, tu vrei să te pierzi?!”
Oportunitatea 2: Ai oportunitatea să recunoști că mori de frică! Și te vezi vulnerabil și speriat. De abia de acolo din acest punct poți accesa adevarul. Acționând din adevăr și contact cu sine ai oportunitatea să-l înveți ceva nou, bun, care să-l țină în siguranță:
„Dacă vei fugi de noi într-un spațiul atât de aglomerat și necunoscut, nu te vom putea proteja de eventuale pericole și există riscul să ne pierdem unii de alții!”
Greul 3: Ai mers kilometrii ( eventual cu un copil în brațe sau în port bebe ) iar acum vrei să te așezi să mănânci, să te odihnești puțin.
Copilul vrea să alerge, vrea să exploreze localul, să atingă lămpile care încălzeau terasa.
Oportunitatea 3: Ai ocazia să realizezi că ești într-o vacanță și poți deschide subiectul despre cum poți face excepții în vacanță.
Excepția noastră a fost că atât cât am așteptat să vină mâncarea Radu s-a uitat la desene pe telefon. Am ținut de faptul că atât cât mănâncă să nu se uite. Inițial i-am oferit culori dar atunci când a întrezărit că are ocazia să primească telefonul a ținut-o așa două zile la prânz.
Am explicat și la început și după că revenim la normal atunci când ajungem acasă.
Greul 4: Faci un efort și ajungi într-un oraș minunat, abia aștepți să-l vizitezi! Copilul spune că lui nu-i place, că vrea acasă!
Plânge și spune că vrea acasă! E greu căci ai vrea ca efortul tău să-l satisfacă și pe el și să fie bine!
Oportunitatea 4: Ai ocazia să-l asculți și să -l înțelegi mai bine. Ce vrea să spună de fapt cu acest Vreau acasă!=Sunt speriat=Am ieșit din zona de confort.
L-am ascultat și am primit minunata ocazie să-i spun: Acasă e unde suntem împreună!
Din acel moment, Radu a mai vrut doar la DinoPark! 🙂
Mă gândesc la clipele noastre de liniște și de alint din aceste zile și mi se umple inima de bucurie, hohotul lui râsunand în catedrale, curiozitatea și interesul pentru detaiile sculpturilor cu animale, momentele acestea grele în care am putut fi lângă el și împreună!
Imi amintesc că am citit undeva despre mitul acesta al vacanțelor despre care credem că trebuie să fie perfecte, ne creăm așteptări nerealiste și mai tot timpul suntem dezamăgiți când vacanțele de fapt sunt oportunități de a fi împreună și atât! Cu toate ale noastre și cu toate ale lor.
(fotocredit: Radu)
