Trăiesc într-o comunitate mică. Un univers cât o stradă de sat. Dacă această pagină s-ar numi satul, strada, tribul. blog ar fi la fel de verosimil și mi-ar aparține tot mie.
Strada ține de la Tita a lui Dragomir la monumentul din centrul satului. Ne cunoaștem cu toții, știm care al cui e și ce culoare are poarta la care stă. Îți ia ceva să ajungi la magazinul din capătul străzii, dacă ieși din casă trebuie să fi pregătit de socializare căci lumea te bagă în seamă iar tu ții la ei și le vorbești înapoi. „Ce ai mai făcut? Ce face ăla micu’? Mi-e drag de el maică, că seamănă cu tine când erai mică; sau „e tasu’-n picioare, îți zic.”
Tanti Rodi, draga de ea, are mereu un măr în buzunar sau o nucă pentru Radu.
Nea Marian știe tot despre plante și le iubește. Are pisoi și se joacă cu ei și cu Radu.
Tanti Veta este super pretențioasă și face cele mai bune prăjituri. Toate vecinele admiră rețetele ei. A copilărit la granița cu Ucraina, e aici de mulți ani dar se dă de gol când confundă genurile pronumelor personale. (în loc de „el” zice „ea” și invers) Nu i-a zis nimeni niciodată, toți înțelegem la cine se referă.
Mamă Leana și Nea Sile sunt întodeauna la poartă.
Mariana nu stă niciodată la poartă.
Tanti Petruța stă la poarta verde și este posesoare de „cameră de la drum” și în zilele noastre.
În curtea Iosifilor ne jucam când eram mici iar Pascu și Bau (exact așa) ne alergau cu biciul dacă le călcam iarba.
Doamna Florica a fost învățătoare și are ochi de un albastru blând.
Despre Aneta, Radu știe că are sufletul în cer.
Bunica Tanța are mereu replicile la ea iar poarta noastră nu e niciodată incuiată.
Astăzi a chemat-o pe Tita a lui Dragomir să-i maseze picioarele bolnave și vorbeau așa:
– S-a lăsat un frig, Tanți! îți îngheață degitilii.
– E geru’ bobotezii, Tito.
Logic, nu?