V. este o femeie înaltă, corpolentă. Își mișcă des capul ca și cum și-ar aranja părul atunci când vorbește iar în ochii ei căprui nu vezi neapărat durere. Deși toți cunoscuții ei știu.
S-a măritat devreme, nunta a fost un aranjament. S-a măritat cu un psihopat dintr-o familie de psihopați. Toată lumea îi știe. Extrem de violenți între ei, înjură și scuipă pe toată lumea, la rând. E de ajuns unul într-un lanț din acesta de tulburări de comportament ca să-i afecteze pe toți ce trăiesc cu el, după el. În cazul lor a fost ta-su, a murit acum.
V s-a măritat cu fi-su ăla mare. Fi-su s-a mutat, însurat acum cu V, n-a mai vorbit cu ta-su decât să se înjure și să se bată ocazional, nu se „înțelegeau”.
Era noapte, cred că aveam vreo treișpe ani și dormeam în camera din mijloc în casa veche a bunicii. Nu adormisem de mult.
Mă trezesc în foială și zgomot. V intrase în miezul nopții la noi în curte, fungind de psihopatul de bărba-su. Bunică-mea a bagat-o în casă înțelegând pericolul în care se afla. N-ar fi îndrăznit să o caute la noi. Nu vorbeam niciodată cu ei din cauza scandalurilor frecvente iar bunică-mea nu mai suporta să intre în cercurile lor de victime aleatorii, alese dintre vecini, doar pentru că era văduvă și nu avea cine s-o apere.
V purta un tricou alb și era transpirată toată. Bunică-mea o aduce in camera în care dormeam și o bagă în pat să stea acolo până trece pericolul. Plânge și suspină de tremură recamierul. Eram paralizată. V mirosea a transpirație și frică. Oare de când alerga pe străzi în miezul nopții să se salveze?
„Vreți un pahar cu apă?” Întreb neștiind ce să zic, neștiind ce să fac, dorind o putere imensă să-l fac să dispară de pe fața pământului pe psihopat.
Mă refuză. Nu mai pot să zic nimic. Mi-ar fi plăcut să dispar, să o las să jelească in voie, să nu se simtă umilită de față cu alții.
M-am forțat să adorm iar când m-am trezit ea nu mai era acolo.
V la început nu a avut noroc. Dar V ar fi putut să-și schimbe norocul dacă ar fi crezut că-l merită. Că merită și ea ceva mai bun. Ea și copiii ei. Nu e târziu nici acum dar nici devreme căci copiii îi sunt mari și furioși. Se vor salva sau nu vor rupe cercul vicios, ei știu.
Se îmbunătățește situața femeilor abuzate și în România. Se schimbă legea.
De abuz fizic sau verbal știm cu toții. La a câta generație abuzatorii se vor opri pentru că nu e legal și la a câta că nu e moral?
A câta generație de femei abuzate vor spune Stop?
Urmăream un comic american pe youtube. Într-unul dintre discursuri, foarte amuzant în rest, pune problema așa:
” Am avut un bunic grozav care a fost un soț de căcat.”