În bucătărie se aud doar tacâmurile scrâșnind ușor pe porțelan și picăturile ploii lovind transparentul ferestrei. Înâuntru e cald, mâncarea e bună, oamenii la fel.
Mă uit îndelung pe fereastra mare, spre câmp. Printre crengile negre și ude ale prunilor din spatele casei zăresc un singur loc nearat, unul singur între toate cărările negre de pământ încă înghețat. Pe el stau drepți și ciufuliți câteva rânduri de coceni rămași peste iarnă. Frunzele zdrelite se mișcă în vânt și ploaie.
Mă gândesc la destin. La al meu. Dacă destinul există sau suntem doar suma tuturor alegerilor noastre. Imi amintesc că am citit la Petronela că traumele noastre nerezolvate revin în viața noastră ca boală sau destin ceea ce ma face să realizez că e unul și același lucru. Numim destin toate rezultatele elegerilor noastre inconștiente.
It was me all along.