„Ce vrei să te faci când vei fi mare?”
Îmi vine această întrebare pentru prima dată pe buze, cu amuzament și curiozitate.
„Cum adică?”
„Mă refer la ce vrei să lucrezi, unde vrei să mergi la serviciu?”
„Aaa, ca tataia Gigi.”
„Adică să lucrezi cu motoare și mașini mari?”
„Daa. Nuu. Cu nave pațiale! Să le fac să zboaie și să zbor în pațiu!”
„Vei putea învăța la școală, dacă asta îți vei dori și mai târziu.”
Apoi rămân pe gânduri. Gânduri care curg cam așa:
Inginer aerospațial, zici? Ar putea face facultate în România dar visul nu și-l va împlini aici. Ca să zboare în spațiu va trebui să se mute în America sau poate China (prefer America deși n-am nici un cuvânt de spus). Departe amândouă..
Radu mă strigă. Vrea să înoate către întrerupător și înapoi. Imi dau seama că acesta este timpul nostru. Zilele de început, serile acestea și anotimpurile care vor urma. Acesta este timpul de care să ne bucurăm și pe care să-l trăim. Acum sunt zilele în care abia ne deosebim unii de alții, uniții de acea iubire ca un cocon. Acum e timpul să ne implicăm și să negociem dacă ne batem cu perne sau cu săbii din spumă. Căci daca va fi America sau China nu va mai fi decizia noastră.
