Mâini dibace, ouă roșii

Vă mai amintiți de vânătoarea de ouă din copilăria noastră?

Nici eu!

Dar nu faptul că este o noutate m-a împiedicat sa organizez ceva de genul acesta pentru Radu. Anul trecut i-a fost organizată o vânătoare la bunici și a fost super încantat. Vânătoare a fost cu dulciuri și nu mă grăbesc să repet dulciurile dar s-ar putea să ascund niște ouă fierte și vopsite de noi ca să împac și capra și varza.

Acum că a venit vorba, vă putem arăta și ouăle noastre vopsite cu grijă chiar de noi. Am folosit foi de ceapă care chiar au colorat și sfeclă care chiar nu a colorat. Ouăle nevopsite de sfeclă au fost puse peste frunzele de ceapa și lăsate câteva ore.

În rest, cum vă puteți imagina, am spălat ouăle, le-am pus la fiert cu foile de ceapă și am așteptat. Pentru cele cu model am procedat la fel cu spălatul ouălor înainte, am ales câteva frunze din curte (de magnolia, de trandafir, de tuia, o mică petunie deja ruptă), am așezat frunza în bucăți de dres înnodate la un capăt, apoi am înnodat și la celălalt.

Tananana!

Pentru amândoi a fost prima dată când am înroșit ouă, ne bucurăm și de culoarea lor naturală și de experința 100% reală.

Lumină în suflete să aveți!

Shopping Cart