Sisi
Astăzi este o zi mare pentru noi. Tocmai am aflat că bebelușul lui Sisi a ieșit din burtică. Să ne înțelegem, Sisi este prietenul imaginar al lui Radu, prieten vechi de doi ani din aproape patru, deci un apropiat al familiei noastre. S-a întâmplat destul de brusc cu nașterea asta deși știam de existența bebelușului, că mi-a spus Radu. Bebelușul acesta a apărut odată cu cel din burtica mea și cu cel din burtica lui Radu (așa spune, că are și el un bebeluș în burtică) deci ne-am molipsit cu toții. E epidemie de somnolență, de burți țuguiate, de nervi și de fericire pe aici.
Acum aflu dintr-o dată că bebelușul a ieșit din bultică. Se pare că nu este băiețel sau fetiță ci un dizinaul calnivol adevălat și nu are nume, Sisi a fost întrebat de față cu mine.
Sisi nu-mi răspunde direct la întrebări, discută cu Radu iar el îmi transmite, întodeauna la persoana a treia. Uneori sunt nevoită să-l ajut pe Sisi să urce scara, Radu mă roagă să-l așez în palma mea și să-l urc până la etaj sau măcar o scară, două, alteori stă cu noi la masă dar de ce cele mai multe ori aud de la Radu : –
Nu volbeam cu tine, volbeam cu Sisi.
Vezi, cu Sisi? Și-mi indică golul din fața sau de lângă el.
Știu despre el că e băiețel (da, unul care acum a născut un dizinaul calnivol) și că e mai mic decât Radu.
Altă zi, altă poveste, să vedeți:
-Poftim? Zic, să-l încurajez să repete pentru că nu înțelesesem.
– Volbeam cu flatele meu. Adică flatele lui Sisi dal dacă e flatele lui e și flatele meu.
– Aha. Are frate? Cum îl cheamă?
– Daa, alee. Îl cheamă Vălea Bufnițeanu.
Game over. Am zis eu dar în gând.
Prezența lui Sisi nu m-a îngrijorat nici o clipă. M-am bucurat de imaginația bogată a băiatului meu. De fapt, 40% dintre copii dezvoltă un personaj imaginar. Unii dintre ei personifică o jucărie din pluș sau creează un personaj cu totul imaginar. În timp cei ce au tendița de a atribui calități umane jucăriilor, dezvoltă o relație de tip părinte-copil cu acestea, cei ce creează personaje cu totul imaginare au tendința de a dezolva relați de prietenie, de tipul de la egal-la egal. Întodeauna prietenii imaginari sunt de același sex cu copilul și au o imagine bine definită în mintea acestora (trăsături detaliate fizice și de caracter) deși unul dintre studii a evidențiat că toți copiii realizează că prietenul lor imaginar este inventat și nu există în realitate.
Copiii își creează prieteni imaginari începând cu vârsta preșcolară și recunosc, mi s-a părut interesant să aflu că unele dintre studii au relevat prezența acestora și în jurnalele adolescenților. Aceleași studii au relevat că, deși nu reprezintă neaparat o dovadă de inteligență superioară mediei, cei care au dezoltat la un moment dat un prieten imaginar, au avut o capacitate de adaptare mai mare în situații cum ar fi integrarea în grupuri la liceu sau începerea unei universități. De asemenea, s-au dovedit mai buni la aș-i imagina ce simt ceilalți și cum s-ar descurca într-o situație ipotetică.
Concluzia este că despre prieteni buni, imaginari sau reali, numai de bine!
El e Radu. Inventatorul lui Cum ar fi dac-ar fi?!