Joc și poezie

Ora de joc,

de Nina Cassian

Vine (când vine) ora de joc.

Mâna-i o fundă. Ochii -pisici.

Sfinții, martirii, se fac iarăși mici

și-n azime blânde se coc.

Ninge. Noaptea ne învelim

cu hârtie de poleială.

Ființa noastră minerală

sună ca un heruvim.

Ziua, ne lăcuim portocaliu

și-avem degete iuți

cu care cârmim mai târziu

corăbii de argonauți.

Cât viața, cât moartea poate,

ora de joc se dilată,

ca după acestea toate,

să înceapă încă o dată.

Mi-ar plăcea să pot nota tot ce spui. Încerc dar mai degrabă mă apuc de scurt metraje, poate așa aș face față.

Să fi avut o camera cu un microfon să te înregistrez sărind în trambulină și cântând

Oac, oac dilidam,

Oac, oac dilidam!

Cum cântai cât te ținea gura și cum săreai cât te-mpingeau picioarele. Te auzeam pe geamul de la bucătărie și aș fi vrut și un EKG pentru mine, așa îmi bătea inima de bucurie.

Ți-am și spus că mi se pare minunat să-ți aud glasul prin curte, atunci când ai venit să ceri apă.

Apoi ai urcat în camera ta și, n-aș putea ghici de ce, dar scandai:

Ro-mâ-ni-a,

Ro-mâ-ni-a!

E ceva irezistibil în glasul unui copil. Cum strigă, cum roagă, cum vorbește cu alți copii și mai ales cum râde!

Când râde nu mai e nevoie de nici o glumă, nici nu știi uneori motivul dar râzi și tu de râsul lui!

Apoi vine gol pușcă și spune:

Pune și mie mănușa aceata!

Pe cealată mi-am pus-o singul.

Shopping Cart