„- Alo, v-am sunat să vă reamintesc că dacă semnați contractul cu noi până în săptămâna 26 beneficiați de reducere. Reducere care nu se mai aplică dacă semnați după..
– Da, dar eu încă nu sunt hotărâtă. Știți, nu sunt împăcată cu gândul că nu am și alte opțiuni.. Speram la naștere naturală după cezariană. Nu simt că mi se potrivește să închei un contract pentru cezariană dacă nu este o situație de urgență, nu simt că ar fi corect..
– Știți că în Brașov nici un spital nu mai oferă această variantă, nu?!
Și aici simt că zâmbește și vorbește în același timp.
– Zic.. Da, din păcate ați scăzut foarte mult standardul.
– …
– Mulțumesc, o zi bună!”
Și închei așa mai mult tristă decât revoltată, mai mult derutată decât sigură și mai puțin intenționat răutăcioasă decât a părut.
Au trecut aproape patru ani de când am născut. Lucrurile s-au schimbat, într-adevăr, s-a întâmplat cazul acela la Isis Constanța și am înțeles că acest lucru a schimbat majoritatea protocoalelor legate de nașterea naturală după cezariană (nvdc) din spitalele private din țară.
Sincer, mi-a lipsit siguranța din sarcina cu Radu. Atunci am aflat repede ce mi se potrivește și că vreau să merg pe natural iar clinica Eva din Brașov a părut alegerea firească. A și fost o alegere bună dar vremurile s-au schimbat, eu sunt acum la a doua naștere, dupa ce am născut prin cezariană. M-am întors și de data aceasta în Brașov doar ca să descopăr că nimic nu mai e la fel doar că nici eu n-am realizat din prima. Sentimentul că acela este locul potrivit (sentiment provenit din zona de confort pe care o resimțeam străbătând același drum, cu aceleași senzații, amintirea emoțiilor pozitive) mi-a dat radarul peste cap.
Dar telefonul acela a fost prima piesă căzută în domino-ul adevărurilor despre ceea ce este:
Sigur că nu pot naște într-un loc unde protocolul spitalului mă împiedică să nasc natural sau cel puțin să am această opțiune până la proba medicală contrarie. Simt că nu ar fi corect față de mine, de corpul meu și de copilul meu. Corp care poate pornește un travaliu pentru care s-a pregătit, a desfăcut oasele șoldurilor, s-a dilatat, a început să „îmbrățișeze” copilul prin contracții iar eu să vin sa tai elanul acela natural și să motivez că „așa e protocolul”.
Sigur că nu pot accepta mai puțin decât cred că merit eu și copilul meu să trăiesc, în condițiile medicale care vor fi, și nu pot să nu tânjesc la ora magică de conectare cu copilul meu. În care va simți că sunt acolo, în care ne vom mirosi și ne vom asculta vocile și ne vom mângâia. Sau cel puțin să știu că e posibil să trăiesc asta și la a doua naștere, pentru că îmi permite protocolul.
Sigur că nu e moft să vrei să ai un consilier bun în alăptare într-un spital de stat și oameni blânzi în jurul tău; și hârtie igienică în toaleta din sala de nașteri, și zero risc de infecții nosocomiale și nu vreau doar să scot copilul pe alta parte decât prin incizia prin care a ieșit și primul ci vreau o experiență completă, bogată, hrănitoare.
Nu vreau sticla de lapte praf la capul patului de spital și nici să stau cu „frică” că se schimbă tura și nu știu cine vine..
Vreau să-mi văd copilul cât nu doarme. Vreau să-l alăptez exclusiv și vreau să fac tot ce pot pentru noi să avem parte de experiența vieții noastre.
Așa că stânga-împrejur, în afara zonei de confort!
Am folosit în titlu sloganul campaniei marca Lion Mentor, „Îndrăznesc să nasc așa cum vreau”, documentarul este primul dintr-o serie de documentare menite să ne trezească conștiința și să ne informeze corect. Asociația și-a început activitatea în 2013 iar în mai puțin de un a devenit o asociație națională. Se poate vedea setea de cunoaștere și adevăr a mamelor, al femeilor și nu numai. Mă simt norocoasă că aceste campanii au apărut cu puțin timp înainte să am nevoie de ele și nu am ratat nicio proiecție a vreunui documentar, în cadrul unui grup de sprijin în alăptare, înființat la Târgoviște. Mulțumiri tuturor voluntarelor!