instinct] 1 Complex de reflexe înnăscute, necondiționate, proprii indivizilor dintr-o anumită specie și care le asigură dezvoltarea organismului, alimentarea, reproducerea, apărarea. 2 (Fig) Presimțire.
Am ascultat, mai de mult, într-o emisiune, despre o nouă tendință a femeilor din Anglia de a-și alăpta copiii și de a petrece mai mult timp cu bebelușii lor după ce nasc. Tendință nouă? M-am întrebat. Ce e nou? Am crezut că este doar o tendință naturală, dar eu nu am trăit în Anglia în atâția ani de eră industrială, așa că realitatea lor nu putea fi decât nouă pentru mine. M-am gândit deseori la cum putem uita cine suntem, la cum ne putem îndepărta de nevoile noastre de bază, fără ca măcar să realizăm, iar acel exemplu mi-a revenit de multe ori în minte.
Revenind la nevoile și „programele” de bază, mai ales în cazul femeilor gravide sau mamelor, se vorbește foarte mult despre instinct. Corpul nostru știe cum să nască natural puii vii pe care îi hrănim cu lapte din sânii noștri, știm cum să-i ingrijim și asta vine din instictul matern și din noi în general. Dar toate valorile lumii s-au schimbat, la fel și modul cum relaționăm, modurile în care comunicăm, modul cum ne petrecem timpul, hrana, bolile au evoluat, tehnologia este din ce în ce mai avansată iar copiii noștri au acces la o lume pe care noi nu o vom mai înțelege, dar noi tot la instinct apelăm atunci când vine vorba despre creșterea puilor noștri.
Cred că instinctul face parte din setările noastre de bază, cred că este parte din noi și cred că asigură dezvoltarea organismului, alimentarea, reproducerea și apărarea dar mai cred și că face toate acestea dacă ești în perfect contact cu natura ta, dacă ești conștient de el și-l asculți.
Ori în această lume în care nimic nu mai e la fel ca atunci când instinctele noastre s-au format, această abilitate numită instinct trebuie re-conștientizată, educată și antrenată.
Nimeni nu a avut vreodată cu adevărat intenția să-și ignore instinctul, dar dezvoltarea gandirii și excesul de raționalizare s-a suprapus funcțiilor instinctului.
Revenind la instinctul de mamă, ceea ce m-a șocat în acel reportaj a fost modul cum instinctul nostru era catalogat ca fiind ceva nou, deși corect ar fi fost un termen ca revenire la instinct sau revenire la o tendința naturală. Iar ca să revii, trebuie să redai acelor părți din tine ceea ce le aparține. Unele se activează natural, doar ținând-ți copilul în brațe, dar altele au nevoie de reeducare și reevaluare pentru că, deși ingnorat în lumea noastră tehnologizată, instinctul a stocat mai departe de-a lungul timpului informații necesare supraviețurii noastre ca specie.
Mai scrie în definiție și că instinctul este necondiționat. Deci se confirmă cumva că el o funcție autonomă, independentă. În paralel cercetătorii au demonstrat că alerta unui mesaj de pe o aplicație pe telefon activează în creierul nostru zona de supraviețuire, ceea ce face imposibil să nu reacționăm. Deci activează instinctul.
Alarmă falsă! 🙂
Acum, că am povestit tot procesul de gândire care m-a dus către acest subiect, pot să spun că subiectul este de fapt: nevoia de educare și sprijinire a mamelor.
Este minunat să-ți ții copilul în brațe pentru prima dată. Simți că te inundă iubirea dar simți și responsabilitate.
Închipuie-ți că cineva i-ar putea face rău copilului tău! Simți deja cum tot sângele ți se duce în extremitați, pregătind reacția de apărare.
Dar cum spuneam, lumea este în continuă schimbare iar atunci când am început să citesc despre bebeluși și despre creșterea copilului am simțit că aflu lucruri noi dar în același timp că mi se potrivesc și se așează perfect în sufletul meu. La început cu prea mult aplomb iar mai apoi cu moderație.
M-am întrebat adeseori de ce nu am știut toate aceste lucruri instinctual? De ce trebuie să mă documentez pentru un lucru care nu doar că ține de instinctul meu ci este un lucru pe care l-am văzut și experimentat dintotdeauna?
Pentru că unui copil îi poți da radarul peste cap cu orice minciunică nevinovată, cu oricare „sunt bine” deși ai lacrimi în ochi, spunându-i că e ok, nu-l doare și alte lucruri pe care atât de mulți părinți în cultura noastră le spun propriilor copii, dintr-un instinct alterat de lipsa de educației, de informație, de instrospecție.
O mamă neinformată este în bătaia sfaturilor primite de la toți cei din jur. Și știm toate cât de mulți și binevoitori sunt, fie că au proprii copii sau nu.
Vecini care te sfătuiesc să bagi copilul în oțet sau țuică la răceli, bunici care își feresc nepoții de curent, te sfătuiesc să-l ții pe perne dar nu în brațe (mi s-a întâmplat mie). Mai ales în cazul bunicilor, dragostea este nemăsurată dar, în general, informația poate fi destul de limitată.
Câți dintre noi ies cu copilul pe afară și dau nas în nas cu Urania Cremene, cu Jack Newman, cu Daniel Siegel sau cu Aletha Solter și stau la taclale cu aceștia despre una și alta, alăptare și muci, dacă să-i pui șoseste la patruj’ de grade sau dacă e mai bine să doarmă cu tine sau nu?
Hmm? 🙂
E mai bine să încerci să vezi ce îți oferă prezentul în care trăiești. Oamenii se raportează la propriile experiențe, dar asta este a ta și nimeni nu ți-o poate lua. Fă propriile greșeli, răzgândește-te dacă e cazul. Fă propriile greșeli, dar nu te lăsa absorbitã în toate experiențele celorlalți. Cu cât ești mai puțin informată, cu atât ești mai puțin sigură pe tine și ajungi să urmezi sfaturi după sfaturi, care mai de care mai contradictorii.
Nu cred că ne oprim din învățat vreodată și tocmai bine că se implementează și în România cursurile de puericultură la externarea din maternitate. Ce bine, ce mod benefic de a te conecta cu bebelușul tău!
Bonus, pun aici o listă cu cele mai bune cărți de parentaj pe care le-am citit atunci când Radu era foarte mic:
„Crescându-l pe Cain”, Dan Kindlon, Michael Thompson
„Parentaj sensibil și inteligent”, Daniel Siegel, Mary Hartzell
„Părintele conștient”, Dr Shefali Tsabary
Din fericire există multe și bune, pentru orice vârsta a copilului.
Imagine preluată din cartea pentru copii Cave baby, autor Julia Donaldson