„O urâciune, o spurcãciune.”
O, Doamne! Unde a mai auzit și asta? Să zic ceva? Să-l las să experimenteze? Vorbește doar pentru sine sau va spune și altcuiva așa? Gândesc în timp ce încerc să mă hotărăsc ce sa fac.
Până la urma zic: „- Tu știi ce înseamnă spurcăciune?
„- Nu.”
Îi explic.
Se gândește o secundă apoi zice : „Dar Aligru a zis.”
Ah! Da. Aligru al Ninei Cassian, puiul de tigru care răcnește la animalul greșit:
„O urâciune, o spurcăciune,
Mai bine mor decât a mă supune.”
Zâmbesc în sinea mea și zic:
„- Ai dreptate. Mulțumesc că ți-ai susținut punctul de vedere.”
Tac.
„- Pârțu-pârțu e un cuvânt urât?”
Mă întreabă în timp ce mă privește cu coada ochiului.
„- Depinde. Cuvintele sunt rareori urâte, depinde mult cum le folosești. Tu crezi că e un cuvânt urât?
– Da.
– Atunci nu-l folosi.
-Dar țigan e un cuvânt urât?
– Este un exemplu și mai bun. Țigan nu este deloc un cuvânt urât. Țigan înseamnă că aparții unei etnii, unei culturi, unei tradiții. Dacă o cunoști, ești mândru, dacă nu o cunoști te simți jignit.
La fel și dacă ești cel care îl folosește.
Cel mai adevărat este că toate cuvintele sunt frumoase. Intenția este bună sau rea. Cuvintele sunt frumoase și puternice. Cu ele îți poți exprima iubirea, admirația, dorul dar și poți răni dacă vrei.
„-Ți-am schiat ceva: Te iubesc și nu te las!”
Ai înțeles!