De ce, Alex? De ce, Radu?

De ce, Alex i-ai dat clătite la 9 seara?

Da, am înțeles mâncai tu una, că aveai poftă, dar copilului de ce i-ai dat?

De ce?

De ce, Alex l-ai întrebat dacă vrea? De ce nu te-ai ascuns ca orice adult care vrea să bage pe sub mustăți porcării? De ce nu te-ai oprit din mestecat când treceai pe lângă el, făcând cruci cu limba plină de ciocolată, „Da, Doamne, să nu mă întrebe ceva!”.

De ce Alex ai uitat și n-ai procedat ca de obicei, să mănânci pe furiș, ca atunci când mergem doar noi doi cu mașina și ne oprim la peco și apoi molfăi satisfăcut snickers?

De ce?

Clătitele erau umplute cu cremă din pudră de roșcove, într-adevăr, nu avea cacao dar crema avea și ea zahăr. SCRIA PE ETICHETĂ.

De ce, Alex nu ai citit eticheta?

Era important. E important să o citești, în general, când îi dai copilului, e necesar.

De ce Alex ai uitat cum reacționează copilu’ la zahăr? Cum se agită micul lui trupușor, cum se rotește ca un tirbușon de zici că va trece prin saltea?

Ai uitat, Alex..

Apoi drogul alb ce-i cuprinsese ființa l-a determinat să te împingă cu picioarele și după ce v-ați contrazis și contrat, ți-ai luat perna și te-ai mutat să dormi liniștit.

De ce Alex m-ai lasat pe mine cu tirbușonul în pat?

De ce n-ai zis: „Soția mea, mergi și ascultă-ți meditația, beați ceaiul sau fă whatever plănuiai să faci și tu pentru viața ta până să-i dau eu zahăr lu’ ăsta micu’, du-te că meriți după toata ziua și mai ales merit eu, după toată clătita!”

N-ai zis!

De ce n-ai zis, Alex?!

Stinsesem lumina la 9.30, copilul a adormit în jur de unșpe preconizez, la câteva minute după mine, nemeditatã, nebãutã ceai de zmeur dar proaspăt trezită și încă nervoasă la 2 noaptea când am devenit poetă în versuri albe și compozitoare și ți-am dedicat balada asta.

În poză este Radu, mai devreme în aceeași zi, făcând clătite, agitând un polonic prin aer și țipând cât îl ținea gura: Misel Jackson, Miseeel Jackson, Miseel Jackson!

Shopping Cart