Voi v-ați uitat cu atenție la acești copii din zilele noastre?
Atunci când avem lipsurile noastre, și le avem, că suntem oameni, e atât atât de ușor să privim bucăți din ei, poate cele care ne aduc aminte de ceva dureros din noi și să pierdem perspectiva întregii lor lumi, poate cele care ne aduc aminte de unele așteptări neîmplinite și facem proiecții asupra lor. Mă întreb dacă și când reușim să-i vedem cu adevărat, în toată complexitatea lor, pe de-a întregul, toate fațetele personalităților lor. Mă întreb dacă avem puterea aceasta ca părinți. Dacă ține de cât de obiectivi putem fi sau de puternici. Mă întreb dacă generațiile noastre educate să nu se privească ca întreg își pot privi și educa copiii altfel?
Și de ce este nevoie ca să facem asta?
Ei s-au născut într-o lume total nouă care unora le vine mănușa sau la care ei se adaptează foarte firesc, o lume care nouă ni se pare schimbată și chiar este.
La suprafață, pare că ținem și noi pasul. Ne luăm ultimul model de I-phone, mașinile răspund la apeluri în locul nostru, Siri ne poate căuta cuvinte în dicționar, avem mașini care spală vasele, camere de luat vederi cu care ne supraveghem locuințele, unii dintre noi ținem cont de ultimele cercetări în materie de pantofi sport pentru creșterea performanței și exemplele sunt nenumărate.
Totuși, o singură discuție reușește să mă uimească de fiecare dată. Aceea că, deși lumea este schimbată total și noi încercăm în fel și chip să ne adaptăm, să evoluăm în ritmul ei, nu considerăm necesar să fim la curent cu ultimele noutați legate de dezvoltarea neurologică în cazul bebelușilor, de exemplu, sau noile cercetări legate de etapele de dezvoltarea a pesonalității la copiii mai mari.
De ce oare, dintre toate domeniile de evoluție pe care le absorbim cu interes, tocmai despre acest subiect credem că las’ că merge și așa / că noi n-am murit /că n-am ajuns așa rău?
De ce să nu folosim toate informațiile pe care le avem? De ce să ne lipsească upgradarea celui mai important soft?
Dacă ești virusat (și ești) și nici măcar nu știi?!
Copiii zilelor noastre sunt foarte curajoși, intuitivi și inteligenți.
Cei mai puternici ne vor elimina, pe noi cei care nu putem ține pasul cu ei, cei mai slabi se vor elimina pe sine ca să ne facă loc nouă, cei ce ne nu documentăm atunci când avem un copil nici cât ne documentăm când ne cumpărăm un aspirator robot.