E dimineața de Ajun iar eu sunt acasă. M-am trezit de la șapte sau mai bine zis și la șapte doar că de data asta nu m-am mai culcat la loc. Copilul mic, de o lună și jumătate, a adormit din nou, băiatul cel mare este la bunici iar mie-mi stau pe creieri două lucruri: să împachetez restul de cadouri și să rearanjez bradul. Zic să-l rearanjez pentru că a fost o dată împodobit și aranjat dar acum arată ca după ce a stat la dispoziția unui băiat curios de patru ani.
Beteala s-a desprins și îndoit iar capetele atârnă jalnic de pe crengi, decorațiunile din lemn și pâslă stau cu spatele la mine iar globul din sticlă pe care scrie Radu’s first Christmas stã într-un ac. Steaua din vârf este pusă strâmb, doar a fost mutată prin toată casa sau folosită ca armă iar acum indică Vestul..
Contemplu bradul așa cum e și mă gândesc “Frate, da’ ce seamănă cu prezentul nostru!”
E drăguț la noi da’ cam haos. Eu nu apuc să fac mare lucru prin casă, soțul are o perioadă foarte aglomerată la lucru, bunică nu știe pe cine să ajute și ce să facă mai întâi, așa că am rămas des doar eu cu cei doi copii. Recunosc că e cam frustrant ca băiatul să-mi spună că îi este foame iar eu să nu pot să-l ajut cu ce nu poate să facă, e și mai frustrant când vrea să ne jucăm iar eu alăptez un bebeluș care are și mai multă nevoie de mine. E foarte, foarte frustrant când își manifestă tristețea, oboseala, setea, furia încercând sã loveascã. Încerc să-l înțeleg dar tot frustrant rămâne iar să ieșim cu bine de asta a devenit scopul vieții mele. Caut soluții, citesc, discut, întreb, mă ține trează noaptea.
Așa că mă uit la bradul ăsta ciufulit ca și cum ar fi ședința foto cu titlul “Primul Crăciun în patru”: sctructură solidă dar oleacă dezorganizat.
La anul va fi mai bine?!
Mda.. să nu ne pierdem frustrarea speranța!
În rest totul bine, Doamne, ajută la toată lumea!
l’m fine, really!
Crãciun sincer tuturor!