În Dâmbovița viața continuă aproape ca și până acum. Nu avem nici un caz în județ dar nici nu știu dacă testează cineva populația. Se pare că, la țară, și virușii ajung mai târziu, la fel ca apa curentă, canalizarea, rețeaua de gaze, veceul în casă. Oameni păstrează o oarecare distanță, se discută mult despre situația actuală, nimeni nu știe când și cum se va termina.
Mulți îl invocă pe Dumnezeu cu puterea lui dar ca măsura de extra precauție stau în curțile lor. În perioada asta se pun brazde, se sapă florile, oricum aveau treabă în gospodării. E mai ușor decât să stai într-un apartament unde nu îți cunoști toți vecinii iar balustradele și butoanele liftului sunt la comun și unde nu îți poți ocupa mintea atât de plăcut.
Nici la noi în familie lucrurile nu s-au modificat prea mult. Ce carantină?! Că eu oricum eram în concediu creștere copil, diferența este că acum și Radu stă cu noi acasă. Noi suntem bine, ne distrăm, dar casa nu știu cât mai rezistă!
Soțul meu încă iese pe motiv că nu i-au închis afacerea și mai ales pentru că noi ( la țară) nu avem delivery. Așa că își riscă el sanătatea pentru familie, nu vreun anagajat cu permis de conducere. Chestia asta mă oprește să postez sub umbrela lui #stămacasă, că na, tot suntem expuși într-un fel sau altul.
Ne luăm măsuri elementare de protecție: am restricționat accesul în firmă la două persoane odată, am pus la dispoziția angajaților săpun antibacterian și dezinfectant, mănușile și măștile s-au terminat.
Eu și copiii (sau doar copilul mare) mergem în vizită la bunici, în mașina personală oricum nu ieșeam cu ei în magazine, mall-uri, coaforuri.
Desigur, nici noi nu știm unde se va ajunge și când sau cum se va termina.
Până vom sta doar în case mai avem pădurea de lângă sat și ghioceii din grădină.
