“- Tati e de vină. – Alex nici nu era acolo, nu este vina cuiva, a fost un accident. Lasă-mă sã dau cu betadină. – Da, un accident. (suspină) A fost gheșealaa meaa, nu mai fac asta niciodată! Plânge Radu cu o mică tăietură la baza nasului. – Lasă-mă să dau cu puțină betadină! – Nu mai țipa! – Dar n-am ți.. – De ce ai țipat? Ultimul luclu pe cale aveam nevoie să-l faci ela să țipi. – Doar am ridicat puțin tonul, părea că nu mă auzi când zic că trebuie să dăm cu betadină.. – Ai văzut tu pe cineva să-i folosească țipatul? Ai văzut tu un om să-i folosească țipatul la prosoape? Ai văzut tu un om să-i folosească țipatul la rufe? Ai văzut tu un om să-i folosească țipatul în cadă? ( acțiunea se petrece în baie și el mi-a enumerat pe degete până la zece exemple de situații unde nu folosește țipatul). – Nu.. – Vezi? Nu folosește la nimic țipatul!” Deși nu-și mai ia timp să asculte explicațiile noastre, își face timp să ne explice el nouă.
Mi-a părut rău instantaneu că am schimbat tonul, nu am făcut-o pentru că se lovise, de neînchipuit să-l cert când se lovește, dar avem zeci de bătălii zilnice, cu argumente sau țipete (din partea lui), crize de furie, explozii din nimic, ai spune. Criza bărbatului la patru ani, îmi vine să-i zic. Aleargă desculț în iarbă la trei grade, aleargă cu cizme impermeabile la 16. Parcă se întreabă El cine e, ce vrea și ce-i place? E mai bine să mori de cald sau de frig? E clar că astea sunt lupte pe care nici nu le mai duc. Mă păstrez pentru “Nu băga în priză că e ștecărul ud!”, apoi simți nevoia să faci ceva până ajungi la el să-l oprești tu, cu mâna ta și strigi, ajungi să faci asta de mai multe ori pe zi. “Dacă nu mă lași, îți fac o gaură în bultă!” Și plââânge cu râuri de lacrimi. “Sunt fulios! Îmi vine să alunc cu ceva în tine, să îți spag capul!”
Mă întreb cât poate duce? E mult, se vede din afară, se vede în pupile. Oare ar trebui să fac mai mult decât fac?
E doar o fază, îmi spun, știu sigur că așa e.
