“– Radu, cum să se numească orașul acesta pe care l-am construit? – Orașul Tot la Fix, mami. Orașul în care oamenii merg doar la serviciu și acasă.”
Nu mă pot abține să nu povestesc despre cărțile Victoriei Pătrașcu. Atâtea câte avem (și avem câteva) sunt povești pe care le-am citit de zeci de ori la culcare. Stejarul pitic, cel mai bun tătic a fost cartea lui preferată căteva luni, Ziua în care a fugit somnul a fost cartea pe care am făcut-o cadou prietenilor iar atunci când am prins bilete la piesa de teatru cu același nume nu am stat o secundă pe gânduri nici noi, nici Radu.
Orașul tot la fix este una dintre cele cinci povestiri din cartea Stejarul pitic, cel mai bun tătic și este despre un oraș al zilelor noastre, un oraș industrializat unde oameni au devenit ca niște roboți conduși de un robot mai mare. E ciudat cum povestea asta devine din ce în ce mai actuală în contextul pandemiei și poate ar fi bine să fie citită chiar acum de către mai multă lume pentru putină perspectivă.
Ilustrațiile sunt realizate de minunata Livia Coloji care ne-a cucerit în atâtea cărți pentru copii.
“Dis-de-dimineață, oamenii se trezeau la program. Mereu la fel. Fără nici o abatere. La șase fix săreau din pat (fără să lenevească o clipă), se spălau, făceau gimnastică, mâncau rapid, iar apoi plecau îngândurați la serviciu. Acolo munceau în niște birouri mici, de dimineața până seara, fără să vorbească unii cu alții, pentru a nu pierde cumva timpul.”
“Nici o pasărea nu mai poposea aici, pentru că de nu mai erau de mult copaci în care să se adăpostească.”
“Doar la marginea orașului mai trăia o bătrânică de care uitase aproape toată lumea.”
“- A, da, dar nu-i un cântec oarecare. Este un cântec cu puteri. Și, printre lenjerii brodate și-n parfum de levănțică, cei doi se culcușiră-n perne.“
“Și chiar așa s-a și întâmplat. Din acea clipă, nimic nu a mai fost la fel.”
Mă opresc aici cu povestitul dar promit solemn că voi împrumuta cartea oricui este curios să afle cum au reușit cei doi copii să ajungă din noi în burta mamei lor și de ce.