Ai fost rea de mică mi s-a spus și eu am înțeles. Prima dată am înțeles că rea de mica înseamnă că sunt prea mult, prea tare, am țipat și am cerut încontinuu: îmbrățișări, joacă, să fiu legănată mai mult, să nu dorm ziua. Am înțeles că sunt neliniștită și o perioada am și fost.
Apoi am crescut și mi-am dat seama că rea de mică înseamnă că bunica, în puținele cuvinte, nu a știut să spună: mi-era greu cu tine cât mama ta era la serviciu, aveam atât de multă treabă să întrețin o curte, animale, alți copii, încât mi-ar fi plăcut să dormi două ore. Aș fi avut loc pentru toate, chiar să mă odihnesc și eu; mă dureau picioarele astea obosite și bolnave de cât te legănam iar tu te trezeai după câteva minute, nu mă deranja că plângeai, mă durea că nu știam ce să-ți fac.
Nu m-am schimbat nici acum: doar am aflat că a cere ceea ce ai nevoie e o forță, e curaj, e necesar. Înseamnă că te vezi și te asculți. Să spui că știi că meriți să fii iubit, să spui că ai nevoie de îmbrățișări și când. Să spui vreau să facem sex direct, fără tertipuri să ne ascundem jena, de fapt fără nici o jenă, să spui vreau mai mult, merit mai mult, nu e nici o răutate. Ne-am născut să fim așa. Cu toții ne-am născut cu nevoi și dorințe, ne-am născut cu voci și instincte să le spunem și să le împlinim. Uneori ne pun căluș conjunctura, ceilalți, experiențele, chiar noi ca măsură de precauție și mod de supraviețuire. Nu suntem răi când avem nevoie de toate astea, nu suntem răi când spunem tare și clar ce ne apasă, ce vrem. Suntem doar buni cu noi.
Am iertat-o pe bunica, am înțeles ce a vrut să spună. Mamei îi mulțumesc că ea nu mi-a spus niciodată așa.