Cum să scriu aici tot ce gândesc acum? Gândurile imi vin, îmi trec prin nodul din gât și plonjează direct în stomac. Nu se duc în mâini, trebuie să mă lupt cu ele, să le potolesc, să ale adun și să le modelez în ceva ce vei putea înțelege acum și peste ani. Ar fi ușor să-ți torn tot ce simt ca să scap, dar sunt mamă și știu că trebuie să filtrez bine înainte să vin la tine cu o tavă plină de întrebări și răspunsuri: asta este despre mine, asta știu de unde vine, pe asta trebuie s-o mai rumeg.. Ar fi ușor, m-aș elibera eu din iureș dar tu nu meriți să primești așa, nimeni nu merită să ducă povara altuia, cu atât mai puțin un copil.
Te iubesc. Ești puiul meu. Aș face orice să te protejez.
Te întreb ieri Cât mai vrei să dormi la bunici? iar tu îmi răspunzi Patru nopți. Mă întrigă (vezi tu, aici putea fi și mă rănește nefiltrat dar l-am cernut bine și mi-a rămas un cuvând care înseamna: îmi naște întrebări) dorința ta pentru că deja ai dormit patru. Nu-mi plac deloc poveștile despre copii lăsați la bunici cu săptămânile, cu lunile, cu anii pentru că eu cred că un copil trebuie să stea cu părinții lui. Câte nopți poate dormi un copil de aproape cinci ani fără părinții săi și fără să sufere? În aceleași povești copilul, inevitabil, face cu mâna părinților din poarta bunicii și zâmbește. Eu nu cred că se poate. Nu cu săptămânile, nu cu anii. În cât timp se creează ruptura și nu mai faci diferența între copilul pe care îl ai și cel din mintea ta pe care l-ai țesut în lipsă?
Mai clar: Tu ești bine? Că eu vreau să fiu acolo, indiferent ce simți. E anul 2020 și abia am ieșit din situația de urgență, tatăl tău a reînceput serviciul E prea greu aici și mergi acolo ca să fii tu cel care pleacă? Îmi amintesc foarte bine cã și atunci când am început eu serviciul (când tu aveai doi ani) ai avut o perioadă în care voiai să dormi tot timpul la bunici. Eu știu că ești în siguranță, știu că ești hrănit, iubit, oamenii se joacă cu tine, Ilinca e acolo și e partenera ta de joacă. Dacă astea sunt motivele, poți să stai dar nu aș vrea să simți că am renunțat la tine. Da, asta e: Nu vreau să simți că am renunțat la tine. Ca în toate serile în care te port în brațe ca să dormi cu noi. E prea puțin?
Când aveai un an jumate îți citeam zilnic afirmații de dezvoltare iar pe una mi-o amintesc perfect: Poți să te îndepărtezi cât mult vrei și ai nevoie. Era în perioada în care începusei să mergi, era clar că acum poți creea tu însuți distanță, iar rolul afirmației era că e în regulă să faci asta dacă simți. Acesta este motivul pentru care nu te iau pe sus să te aduc acasă, deși mi-e dor, pentru că tu ai dreptul să alegi și e natural să te desprinzi. Dar dacă simt că ceva nu e în regulă, vin sa te iau!
