Este umbră. Aici pământul nu se usucă niciodată complet iar dacă te uiți în jos exact așa și miroase: a pământ umed. Bețele înalte se ivesc din rădăcină și se ridică drepte spre cer ca niște sulițe, frunzișul blochează lumina soarelui iar fructele mici, cărnoase și roz se zăresc peste tot. Dacă te uiți în sus, miroase a fruct zemos și delicios de zmeur. Tufele acestea enorme ocupă jumătate din gradinița din fața casei. Sunt atât de mari încât avem loc cu toții sub ele, 5-6 copii, câți eram la joacă, de obicei. Ne strecuram în desiș de foame, sete sau poftă iar zmeura ne alină pe toți.
Din toate fructele din lume zmeura îmi răscolește cel mai mult simțurile, a fost în curtea în care am crescut încă de dinainte să mă nasc iar, ca o paralelă peste timp, mama mea îmi povestește cu dor despre cum se ascundea ea în tufele acelea împreună cu prietenii ei.
Acum merg în zmeură împreună cu copiii mei, o măncăm, așa spălată de ploaie, și chicotim.
120 g făină
1 linguriță praf de copt
1 linguriță bicarbonat de sodiu
1 praf sare
2 linguri zahăr
1 buc ou ușor bătut
240 ml lapte bătut
1 lingurițe vanilie
Dulceața este făcută de mama mea, cu zmeura din grădină și puțin zahăr.