Uită-te la mine. Stau la masa din bucătărie fumând o țigară, bând cu nesaț dintr-o cola ZERO (în disperare mea de a lua decizii bune) și privind cu îngrijorare către mormanul de vase murdare din chiuvetă. Îmi rulează fără oprire în minte o singură întrebare: Ce ar zice mama?
Că stau în loc să fac curat. De moșteniri din astea tot să ai parte. Cât de în regulă crezi că ești dacă ești foarte, foarte, foarte curat? De câți de FOARTE ai nevoie să pui în față ca să îți pui un semn de întrebare?
Câte dependențe am schimbat, câte comportamente autodistructive am abordat, am rămas cu stupida asta de întrebare legată de stupida aia de chiuveta și, deși nu mai fumez și nu mai beau cola, dependența de curățenie rămâne cea mai stupidă dintre dependențe. Din câte lucruri puteam să iau de la mama, eu am rămas cu un “bug”.
Mi-ar plăcea ca fiica mea să spună în loc de: “Fac curat ca mama” mai degrabă: “Mi-ar plăcea să fiu ca mama, a fost prima femeie din familia ei care a alergat un semimaraton.” sau “Pe mama o durea în c** de vase, tot ce făcea era să fie fericită!”
Cartea asta pe care o s-o recomand mereu aici.
