Mama

Nu zice nimic. S-a așezat pe scaun, prima oară în câteva ore, și se uită la mine.

Treburile astea nu contează mami, sunt frunze pentru că ai copaci. Chiar și așa, cred poți să dai doar o dată pe săptămână cu mătura prin curte. E suficient. Muncești prea mult. Când mai ai timp pentru tine? În zilele noastre este foarte importantă sănătatea emoțională, e important să îți acorzi timp. Când îi povestesc lui Radu că în copilăria ei, mamaia Tanța, se ducea cu căruța cu boi până la Ploiești nu mă crede. Nu poate să înțeleagă unde era dr. Floricică atunci și de ce nu avea cabinet în sat, de ce oamenii nu aveau mașini, ci căruțe. E altă lume, vă zic! Mamaia Tanța era și ea acolo. Pe vremuri aveai grija a ce pui pe masă dar omul era mai conectat la natură, era părtaș la ciclurile naturii, avea credință în Dumnezeu. Acum, dacă nu ne dezvoltam minimul de conștiință, nu avem niciun reper, ne pierdem. Cel mai bun exemplu este cel al oamenilor care se sinucid. Poate au totul: job, casă, mașină dar se pierd pe sine. Am citit undeva că viteza cu care circulăm cu mașina ne efectează celulele, pentru OM e încă prea devreme..Muncești prea mult! Trebuie să mai alegi.

Mama se ridică fără să spună nimic și merge în bucătăria de vară. Iese în câteva minute cu mâncarea pe care o pusese pentru noi în două caserole, felulul unu și felul doi, îmi întinde sacoșa și spune:

– Am o grămadă de treabă, mamă!

Ajung acasă, mă uit în sacoșă și observ că ne pusese și chec.

Într-un fel sau altul, îi țin discursul ăsta în fiecare zi și ea, tot în fiecare zi, gătește pentru noi. Dacă am nevoie să las copiii cu cineva de încredere, o rog pe ea mai des decât îl rog pe soțul meu, ea mă trimite la masaj, merge cu mine la conferințe, participă la seminarii mame-fiice susținute de psihologi, după noi, părinții, e omul care a făcut cele mai mari eforturi pentru copiii mei: cum să le vorbească, cum să-i asculte, cum să le spună nu se poate. Iar eu îi țin discursurile astea în fiecare zi crezând că fac ceva pentru ea..

Shopping Cart