Îmi amintesc foarte clar ce simțeam atunci când avea 2 zile sau 7 zile: simțeam că e atât de mică și voiam să nu mai fiu atât de conștientă de fragilitatea pe care o credeam că o are datorată numărului minute pe care le petrecuse respirând pe cont propriu. Apoi, mai simțeam că voiam să opresc timpul în loc să-i așez părul, să îi simt mirosul, să mă bucur de nașterea ei. Sentimente amestecate, asta fac cel mai bine mamele la început!
Nouă luni înseamnă un prag. Pentru că de aici înainte se va aduna tot mai mult timp petrecut una lângă alta. Ce nopți de catifea avem noi, Ileana, ce minunat de tandră te simt, “iubire de fată”, îi spun. Îmi arăți că încă gândesc în clișee, mă consideram băiețoasă dar acum nu-mi mai place acest cuvânt: mă uit la tine și văd că nu ești o fată ca un băiat ci o fată puternică cum numai femeile pot fi!
Când am deschis acest draft voiam să scriu despre cât de mult mă uimești cu evoluția ta: urci scările, faci cu mâna (deși nu te-am rugat noi să o faci nici măcar o dată), te ridici în picioare, zici 3 cuvinte (mama, apa și Abu – Radu), alergi prin toate camerele și explorezi cotloanele, preferi să fie cineva cu tine în cameră chiar dacă faceți lucruri diferite, țipi dacă ceva îți place, țipi și mai tare dacă e ceva ce nu-ți place, zâmbești foarte des, râzi cu hohot și îți arăți iubirea. Am ajuns din nou la iubire, așa cum mi-a zburat gândul și prima dată pentru că asta simt când mă gândesc la tine!
