Ce înseamnă când te trezești cu trupul blocat? Aș spune paralizat sau anchilozat. Anchilozat este un termen care definește foarte bine starea fizică de blocare. Nu spunem niciodată “am anchilozat emoțional”, folosim “blocaj” pentru asta. Deci, m-am trezit anchilozată (nu mai e nevoie de cuvântul fizic) și vreau să știu ce înseamnă asta în afară de faptul că nu pot să iau copilul în brațe, că nu pot să îmi întorc gâtul, că nu pot să îmi aplec sau să-mi ridic capul. Poate pare ciudat că vreau să știu mai mult decât că mă doare și ce pastile să iau. De fapt, nici nu vreau să iau pastile! Vreau să aflu ce înseamnă durerea asta ca atunci când interpretezi un vis. Ba nu, mă corectez: ca atunci când intuiești că durerea vine ca un semn.
E un semn că am obosit în toate modurile în care poate cineva să obosească și eu tot nu mă opresc. Să mai scriu și la draftul ăla, să mai caut un purificator bun, să gătesc ceva complicat, să pun și să strâng mese mai mari sau mai mici, să mai citesc și din Laur, începusem și O Educație emoțională, să mai dau și telefonul ăla care nu era așa urgent. Am obosit așa tare încât nu mai pot să fac nici ceea ce îmi place. Mi-e somn dimineața, mi-e somn în timp ce dorm.
Apoi vine junghiul și îmi spune că nu toate se trag din copilărie..
Acum o să mă odihnesc puțin.