Toamna se numără bobocii, zice vorba (și chiar așa am învățat despre adverb). Așteptam toamna asta să-mi aducă ceva nou și proaspăt așa cum a făcut în ultimii ani. Îmi făcusem planuri, m-am înscris la curs, îmi frământam mintea și inima, îmi spuneam că eu pot orice pentru că eu chiar cred asta. Am așteptat-o iar ea a venit cu o amânare, adică și cu mai multă așteptare.
Se întâmplă lucruri pe care nu le putem controla iar mie îmi place când reușesc (nu des) să văd întreg tabloul.
Citeam prin primăvară că efectele izolării pe care o experimentam atunci se vor vedea prin iarnă. Era o discuție despre copiii noștri și cum vor reacționa la izolare. Zilele astea parcă eu trec prin efectul fluturelui și am tot felul de trăiri intense.
Mi-e dor de lucruri pe care le experimentam înainte, de seninătatea cu care mergeam în săli cu sute de oameni, de sentimentul de încărcare. Apoi gândul meu bun îmi spune:
Dar dacă darul ecestei toamne este sănătatea? În condițiile unei pandemii, noi am reușit să ne bucurăm, să fim împreună și să rămânem să sănătoși. Așa pot să aștept să vină tot ce e pregătit pentru mine.
Până atunci, nimic nu mă oprește să apreciez munca și dedicarea altor oameni în aceste condiții în care a devenit greu să te mobilizezi. Weekendul acesta mi-am propus să ajung la Târg de toamna hand and home-made, târg realizat în locația Craft&Light din Ploiești. Ionela este instructoarea mea de Lamaze și îi voi fi mereu recunoscătoare pentru toate sfaturile ei. Prin intermediul cursului de Lamaze am ajuns și în locația lor iar de atunci i-am urmărit încontinuu cum încearcă să mențință un puls într-un oraș adormit (să nu zic leșinat) cum este Ploieștiul.
