Trebuie că facem noi ceva bine mi-a trecut prin minte. Am găsit din nou mere și nuci strecurate prin plasa din sârmă a gardului. Or fi copiii mei cu glasurile lor zglobii, cu degețele grăsuțe care indică fețe cunoscute prin aceeași plasă.
Poate se simte că ne plac oamenii, să-i cunoaștem, să le ascultăm poveștile.
Poate oamenii scriu din bunătate căci un bilețel e întodeauna bine primit. Ceea ce scriem este mereu despre noi iar asta poate însemna grijă, atenție, considerație.
Ca să mă ții minte, îmi spune ea. Ca și cum ai putea uita gustul unor astfel de nuci.
Eu îmi țin promisiunea făcută în gând și pun totul aici, în locul meu de neuitare.