O mami cu mărgele și rochie balon

Mă întreb adesea cum mă vor ține minte copiii mei? Își vor aminti chipul meu dulce sau furios sau poate își vor aminti timbrul vocii mele, ceea ce am spus și cum am spus într-un moment anume? Își vor aminti vorbele cu care îi alintam? Mă vor ține minte, așa cum a făcut Yalom, în momentele mele de tristețe? Vor ține minte plimbările pe câmp sau că îi purtam pe umeri?

Mi se pare important ceea ce rețin ei și interesant că noi nu putem controla acest lucru. Important pentru că poveștile călătoresc mai mult decât o facem noi. Aceste amintiri vor curge în familie povestite și răspovestite mult (cu puțin noroc) după ce noi nu vom mai fi. Faptul că noi nu putem controla ce își amintesc ei despre noi îmi pare o invitație la autenticitate și naturalețe. Dacă-i bal, bal să fie.

Săptămâna asta Radu a avut temă la grădiniță să modeleze membrii familiei lui din plastilină. A ieșit ceva interesant, cu multe detalii. Atât de multe încât pe sora lui nu a mai avut timp să o modeleze, noroc că ea existâ deja în realitate! Dar despre mine voiam să spun, că pe mine m-a modelat cu mărgele și rochie balon. Iar eu îi mulțumesc pentru că și ăsta e un mod în care vreau să fiu ținută minte. 😊

Rochia este Bianca Popp și o puteți găsi aici.

Shopping Cart