Am avut aseară un moment foarte frumos, pe care l-am așteptat câțiva ani (da, chiar așa), moment care m-a inspirat să scriu la Căruțul cu cărți, în premieră🙂, despre o carte scrisă chiar de mine.
Am fost dintotdeauna o îndrăgostită de cuvinte. Credeam despre mine că mă pricep să le dau glas, că le așez în așa fel încât oamenii le înțeleg bine de la mine, că le cunosc și le stăpânesc. Apoi am rămas acasă cu un copil foarte mic, care încă nu putea să vorbească și a trebuit să învăț să mă exprim altfel. Cu el prin semne, gângureli, gesturi sau priviri iar celorlalți, aflați în afara bulei noastre, mi-a rămas să le scriu. Și am început să scriu. Ce gândeam, ce simțeam, ce aș fi vrut să nu uit și ce aș fi vrut să citească copilul meu atunci când va crește. Acest obicei a devenit parte din rutina mea, a căpătat noi înțelesuri și semnificații foarte personale odată cu trecerea timpului.
Am luat apoi tot ceea am scris pentru copilul meu și i le-am pus în cărticele, câte una pentru fiecare an de viață. În cele din primii ani sunt cuvintele mele dar când el a învățat să vorbească, am pus propriile lui amintiri.
Momentul despre spuneam la început, la care am visat, era acela în care vom citi împreună una dintre aceste cărți.
Ieri s-a întâmplat! Și-a dorit să-i citesc, cap coadă, cartea lui de la 4 ani, unde tema petrecerii lui a fost cu dinozauri, de fapt, tema vieții lui a fost cu dinozauri de unde și tema petrecerii.
A râs, doamne cum a râs, și noi cu el.
👍👏❣️