Am auzit ieri la radio că Avocatul Poporului, Renate Weber, cere explicații Ministerului Educației în legătură cu închiderea școlilor. M-am bucurat nespus, nu pentru că eu cred că acest lucru va readuce lumea noastră la normal, ci pentru că această discuție, are loc, în sfârșit, și la noi, aici, În România. Pe lângă faptul că e e de bun simț să ceri să ți se explice o măsură luată, dacă acea măsură afectează entitatea pe care tu o reprezinți, mor de nerăbdare să aud explicația ministerului. Vor avea, oare, curajul, să admită că au luat această decizie de frică? Renate Weber a formulat solicitarea în contextul în care, în multe țări europene afectate de cazurile de Covid, totuși, grădinițele și școlile primare, au rămas deschise! Decizia a fost motivată de faptul că incidența de răspândire a virusului în școli sau grădinițe este mică și pentru că, probabil, au un sistem medical care ar face față acestei infectări reduse la copii. Ceea ce, nu este cazul la noi, desigur. Noi facem spital din banii noștri iar acestor guvernanți incompetenți și incapabili să construiască un spital în 30 de ani le țâțâie fundul pe scaune nu de frica sănătății fizice sau mentale ale copiilor noștri ci de urmările pe care le-ar avea acest risc asupra lor. Vă dați seama dacă ar începe să ne moară și copii pentru că nu avem locuri la ATI, că nu e personal, că nu sunt suficiente ventilatoare, medicamente, pansamente, că colcăie secțiile de bacterii cum n-a văzut Germania, cum ar trebui să curgă demisiile pe motiv de coloana vertebrală și asumare?!
Un alt motiv pentru care alte țări au lăsat deschise grădinițele și școlile este că, în urma consultarii unor specialiști, concluzia este că efectele izolării de colegi și statul chiar și unei singure ore pe zi la ecran (dar ei stau mai mult) afectează această categorie de vârstă mai mult decât virusul în sine. Riscurile sunt prea mari pentru a pune sănătatea mintală a copiilor în pericol. În alte țări, că în România avem nevoie de viitorii alienați o dată la patru ani.
Aș dori să știu ce spun specialiștii din România despre aceste riscuri, dacă s-au gândit la asta sau dacă i-a întrebat cineva de la minister. Aș putea să-i invit și la mine acasă să vadă cum plânge un copil de cinci ani, în cele mai rele zile: Mami, m-am încins! Mami, nu mai suport!
Sunt zile și mai bune în care nu pleacă din fața ecranului (Nu credeam că o să spun asta vreodată!!!!) și cooperează, lucrează împreună cu educatoarea lui care face eforturi incredibile.
In concluzie, nu știu dacă e mai bine să se redeschidă școlile pentru că sunt conștientă că nu avem resurse să ne protejăm copii, dacă ar avea nevoie, dar am o întrebare de 1000 de puncte pentru toți psihologii (cei de peste 300 de lei pe oră, desigur):
Cum virusu’ fac să țin copilul o oră la ecran?!
