E ora șapte dimineața, Ileana se foiește, este ora ei. Afară e întuneric dar ei adorm devreme seara. Primul gând conștient: Ia-o mai ușor.
Mă binedispun imediat pentru că nu am uitat de mine. La cafea jucăm un joc de cursa dinozaurilor, reușim să facem și alte lucruri prin casă de data asta pe muzica lui Bob Marley.
Universul apreciază întodeauna pornirile noastre sănătoase și la amiază a aranjat ca ambii copii să-și viziteze bunicile. Eu am rămas acasă și am făcut jumătate trei sferturi din ce nu puteam să fac cu ei doi. Sunt într-o relație toxică cu ordinea și curățenia, în sensul că mi-e greu s-o părăsesc pur și simplu, așa că sunt f mândră de momentele în care spun stop. În timpul pe care mi l-am salvat, m-am plimbat de una singură pe străzi. Am câștigat o bătălie.
Radu, aș vrea să fie mai ușor să facem lucruri uneori. Cum ar fi ca eu să-ți spun că e timpul să mergem iar tu să spui OK, mergem. Sau să mai ceri zece minute dar mi-e foarte greu, zău, să te conving că e ceea ce am nevoie să facem de fiecare dată. Nu mereu dar astăzi mi-a fost. Și-mi venea să-ți zic bazaconii ca „termină odată”, „te porți așa doar pentru că te-ai uitat la desene” dar n-am făcut-o, pâna la urmă te-am luat pe sus PENTRU CĂ ERAI GATA SĂ ALERGI ÎN STRADĂ! Serios?!
Simt că am lăsat ziua aici și e tare bine.