Totul la fel în jurul meu, doar eu sunt diferită. Am muncit mult pentru astfel de concluzii în viața mea, serios. Cândva, aș fi putut să mă trezesc, ca astăzi, cu senzația că e totul cu fundul în sus și chiar să cred asta. Aș fi dat vina pe soț (atunci iubit) că nu îmi arată cât de mult mă iubește, poate, aș fi fost furioasă pe mama sau pe tata, că ei niciodată sau că ei întotdeauna, dacă aș fi avut copii probabil i-aș fi considerat deconectați sau obosiți. Aș fi vrut neapărat să-mi revin, aș fi făcut liste cu părțile bune, m-aș fi convins ca e totul bine.
Dar sunt zile în care nu ai ce să faci. Te simți cum te simți și asta e. Contează că sunt hormonii, ca e ceea ce ti-a răspuns aseară sau nevoia de a ieși din rutină? Nu prea. Nu contează nici măcar că au fost și momente de conectare, deși ar trebui să le adunăm ca pe diamante. Contează ce simți tu înăuntrul tău și cel mai bun lucru pe care poți să-l faci este să îți oferi tu ție ce e mai bun, mai ușor, în zile ce par foarte grele.
Așa că m-am îngrijit așa cum am putut mai bine: nu am gătit, m-am plimbat o oră prin aerul rece, nu m-am certat și m-am iertat.


