Mama: Alerg. E noapte și doar din când în când răzbate câte o lumină de pe stâlp. Am obosit și sunt transpirată pe sub fâșul luat la nimereală dar gândul că dacă eu mă opresc, ea nu va mai putea fi salvată nu mă lasă să dau înapoi. Am 13 ani și alerg către casa vărului mamei să fac rost de o mașină să o ducă la spital. La poartă mai degrabă țip, spun pentru ce am venit și alerg din nou spre casă să anunț că vine càt de repede poate. Acasă mama tot întinsă pe pat, albă ca o coală. O mașină oprește la poartă iar ultimul lucru pe care mi-l amintesc e că aproape leșină în iederică. Atât. Nu îmi amintesc când am aflat că trăiește. Nu îmi amintesc ce am simțit când am aflat că a fost o sarcină extrauterină. Nu îmi amintesc când am auzit-o povestind că doctorii au fost extrem de rezervați și că nu au știut sigur ce se va întâmpla cu ea până în zori. Nu mai știut când am aflat că o sarcină extrauterină înseamnă un ovul fecundat pe trompă iar o trompă care bușește înseamnă hemoragie internă.Nu îmi amintesc când a venit acasă.
Eu: Aveam 13 ani și eram gata să rămân fără mamă. Tot ce știu despre asta au fost conversații auzite. Nu am vorbit niciodată despre ce am simțit în seara aceea, nu am fost întrebată, nu am povestit. Au trecut 20 de ani. Am două sarcini, dintre care o naștere naturală după cezariană iar durerile de ovare în timpul ovulației au apărut la un an după cea de-a doua naștere, adică acum trei luni. Cum durerile menstruale au dispărut complet după nașterea naturală și după ce am început să folosesc cupa menstruală, nu vedeam motivul pentru care aș avea dureri ca de menstruație în timpul ovulației, asta nu mi se mai întâmplase. Apoi, azi noapte, după un somn profund început devreme, m-am trezit cu gândul că eu nu vreau al treilea copil. Senzație de respingere pe care o simțeam din tot corpul dar mai ales în zona ovarelor. Ciudat este că noi nu ne gândim să facem al treilea copil, nicio intenție, nicio presiune. De unde senzația aceea viscerală? Pe de-o parte, am conștientizat încă de la nașterea celui de al doilea copil că mi-ar fi foarte greu cu trei sau mai mulți. Vorbesc strict despre mine, eu nu aș putea fi mama care mi-ar plăcea să fiu pentru copiii mei pentru că astea sunt resursele mele acum. Acum, gândul ăsta a apărut în minte și cum nu există nicio presiune, fiind doar alegerea mea, de ce am internalizat în așa fel încât mă doare și posibilitatea acelui ovul de a exista? Se face dimineață, stau cu gândul la tot ce am simțit în mijlocul nopții și îmi amintesc de cea de-a treia sarcină a mamei: Ovulul fecundat pe trompă. Durerile mele încetează.
Fiica mea: Să fiu mamă de fată e nou pentru mine. Mă duce în locuri în care nu mi-am dat voie să ajung niciodată. Mă scutură de toate armurile pe care mi le-am creat ca să fac față ;De duritate, de autoironie, de rolul de băiețoaică, de gândirea competitivă. Toate acestea au făcut ca rolul de mamă a unui băiat să-mi vină la fix dar Fiica mea e cea care mă face să accesez resurse pe care nu am îndrăznit să cred că le am: feminină, caldă, vulnerabilă și rezistentă, așa cum este și ea.
Dintre acei 50, 100, 150 de oameni care citesc regulat acest blog sunt și unii care se întreabă, poate, de ce-mi arde de astfel de chestii profunde și triste(?) într-o vineri seara. Răspunsul este că pentru mine e cel mai frumos lucru din lumea să ard încetișor lemn de santal și să petrec seara, în pace, cu gândul la mama mea, la mine și la fiica mea. Plus de asta regula acestui jurnal este să fiu sinceră cu mine în primul rând și dacă aș vorbi despre altceva astăzi, aș încălca-o. Să vă fie cu folos și cu conștientizare.
PS: mă pricep la ascultare activă în caz că se trezește cineva că e pe aceeași undă. ❣️

