Azi am avut nevoie să zic. Mă rodeau niște chestii, ele se adună din când în când și nu am ce să fac cu ele decât să le scot, să le las să iasă și apoi să-mi văd de viața mea pe care o pot privi din nou ca printr-o lentilă tocmai ștearsă. Sunt resturi de oboseala : atunci când simt că mă enervez că nu mai adoarme copilul odată; Resturi de nevoia de a controla totul: reciclez la nesfârșit conversațiile, ce aș fi putut să spun mai bine, să ajute mai mult, vinovăție că nu mi-a venit ideea la timp.. Sunt semne de anxietate: de ce nu mă simt la fel acum, cu Ileana, ca atunci când era Radu mic. Oare asta înseamnă că nu sunt o mamă la fel de bună și pentru ea?! De fapt, eu știu că e un semn bun ăsta, că m-am schimbat în cinci ani; că am muncit mult, am învățat mult, că lucrurile vin de la sine când ai experiență. Și aș putea continua cu tot felul de chestii care se simt ca o piatră în pantof la drum lung. În alte zile sunt alte chestii, diferite dar cele de mai sus sunt doar câteva din cele care mă bântuiau azi. Acum, eu zic că știu mai bine de atât, în loc să mă supăr, să rămân în starea aceea de neputință în fața a ceea ce gândesc și simt și să mă las copleșită, îmi pun întrebarea pe care le-o pun și celorlalți cu fiecare ocazie: Tu ce nevoie ai, de fapt? Mă întreb direct, pentru că eu știu că astea sunt semne de nevoi personale lăsate de izbeliște. Dacă mă gândesc la modul real de câte momente aș avea pentru mine ca eu să fiu liniștită mi-ar fi și jenă să zic cu voce tare. Pentru că nu avem acest curaj. E în cultura noastră. A știut să trăiască spui când vrei mai mult să jignești pe cineva. În halul ăsta gândim despre cei care știu să se bucure de viață, să nu ia lucrurile prea în serios, să aleagă câteodată ce-i mai ușor. Și cât de pioși devenim în fața sacrificiului unei femei care stă pentru copil, de exemplu.
Dar eu mă mai uit și din alt unghi și cred că generația mea, a noastră, e datoare cu o altă filozofie de viață. Trăim mult mai ușor ca acum o sută de ani, avem acces școli, la joburi, la internet, cei mai mulți dintre cunoscuții mei nu duc grija zilei de mâine, grija hranei de zi cu zi deci avem nevoile fizice de bază îndeplinite. În acest caz, ne permitem să facem puțină filozofie și mai multă introspecție. Uneori e foarte simplu, așa cum a fost pentru mine azi: am avut nevoie să fiu ascultată și am avut nevoie să fiu plimbată 🙂 M-am simțit mai bine, mai calmă, mai bună, mai răbdătoare, mai.. îngrijită.
Desigur, aveți știri despre vreme în poze și să nu uităm că mâine este 8 Martie, a 67 a zi consecutivă a acestui an în care femeile și mamele merită respect, flori și apreciere pentru tot ce fac că există.
