Ce ți-e și cu oamenii aceștia mici care te refuză când vrei să-i ajuți mai tare. Îi vezi, de exemplu, că abia mai respiră, horcăie de-a dreptul, tu încerci să le faci viața puțintel mai ușoară și le arăți o fiolă mică de soluție salină eplixcându-le: Uite, aici avem o soluție pentru născucul tău. Uite asa se deschide. Dacă îți pun în nas, te va ajuta să respiri mai bine. Pic și pic. Și gata. Răspunsul vine rapid: -NU! Să știi că nu doare, nu ustură, nu înțeapă. Uită-te la mine cum fac. Pic și Pic. Apoi sufli nasul și gata. -NU! Pot să văd că ți-e greu să respiri și, odată ce scoatem mucii de acolo, locul se va elibera și va putea intra aerul. –NU! Pot să îți pun aici pe mână o picătură și dacă nu doare poți să mă lași să îți pun și în nas? -NU! Te va face să respiri mai bine.. – NU! Aici. Poftim? Să-ți mai pun o picătură pe mână? Bine. Acum poț să îți pun și în nas? – NU! Vrei să îți pui tu? -NU! Vei putea să respiri mai bine..
Părinții care citesc ceea ce tocmai am scris eu aici știu că i-am oferit un inclusiv un bebeluș de jucărie căruia să-i pună chiar ea ser, ba mai mult, m-am oferit drept cobai. -NU!
Când mă gândesc că ieri a împins singură scara mică de la Ikea până la dulap și s-a urcat pe blat ca să ajungă la fructe, mă întreb de ce n-ar vrea să pună niște ser în nas?! Pic și Pic. Și gata..
STOOP! AM RĂMAS AȘA! TRECE EA ȘI RĂCEALA ASTA.
