Dezastru, haos, nemulțumire, uși trântite și lacrimi în ochi. Dar să o luăm cu începutul, când nimic din toate astea nu părea posibil. E o dimineață mohorâtă de martie, a nu știu câta mohorâtă la rând, ne trezim mai târziu, energia e bună, molcomă, nu se cere nimic din ce nu putem da. Mi-am pus în minte să nu fac mare lucru azi (ceea ce pentru mine înseamnă să fac doar ce e omenește posibil) pentru că am simțit că nu pot, că nu am chef. Am învățat să prețuiesc momentele astea când îmi dau seama să mă opresc la timp pentru că am muncit pentru ele și nu-mi vin de-a gata. La mine, să mă așez odată e o decizie, întotdeauna! Dar tocmai când crezi că te descurci mai bine, îți dai singur cu stângul în dreptul, așa cum am făcut eu azi. În loc să mă ascult și să o las baltă am zis să fac măcar curățenie generală în bucătărie, că tot e soțul meu liber. Bun. Am început să mă agit nereușind să fac mare lucru, Alex era cu copiii sus, Ileana se așeza pe schema de Lego, Radu se plângea de treaba asta, eu eram prin casă cu o ureche la ei și cu gândul că mai bine rămâneam acolo și cu alt gând că am multe, multe de făcut, ei mă chemau încontinuu iar eu mă opuneam ca un somon încăpățânat, doar obosind, fără să ajung la mal și fără ca supraviețuirea speciei mele să depindă de asta. Doamne, dacă mă învăț eu minte, am zis, dar nu m-am oprit nici atunci ci doar după ce toți au făcut o mică criză de nervi, fiecare pe tema lui, după care eu am luat decizia să las tot ce nu era important baltă. M-am calmat eu, s-a calmat și Lumea ceea ce nu e corect, sincer, e prea multă presiune!
După prânz, cât Radu s-a jucat cu o prietenă și Ileana a dormit am făcut, totuși, ceva ordine în bucătărie ascultând un discurs (de fapt, vreo trei) TedTalks ținut de Eve Ensler. La un moment dat, ea a spus ceva ce m-a făcut să mă gândesc mai profund la conflictul dintre minte și corp pe care l-am trăit eu azi. Traducerea aproximativă este așa: „Mi-a fost greu în pregătirea acestui discurs pentru că a trebuit să trăiesc în capul meu pentru două zile iar eu, de ani de zile, trăiesc în corpul meu, așa că m-am simțit foarte dezorientată.”
Sper doar ca efectul acestor cuvinte să rămână cu mine multă vreme de aici înainte.
