Viața asta este formată din crize. Mai mici, mai mari, unele violente ca niște furtuni. Se spune că din momentele astea învățăm cel mai bine/ce-i mai bun doar că e al naibi de greu să vedem și partea asta. Dacă ești acum într-o criză; dacă nu te lasă să dormi, dacă ai o conversație care rulează subtil pe sub gânduri, dacă ești într-o situație nouă sau veche care se repetă te invit la un exercițiu.
Capitolul I: Mă plimb pe stradă. În mijlocul trotuarului e o groapă adâncă. Cad în ea. Sunt pierdută …Sunt neputincioasă. Nu e greșeala mea. Îmi va trebui mult timp să pot ieși din ea.
Capitolul II: Mă plimb pe aceeași stradă. În mijlocul trotuarului e o groapă adâncă. Mă fac că n-o văd. Cad în ea din nou. Nu-mi vine să cred că mă aflu din nou în același loc. Dar, nu e vina mea. Îmi va trebui mult timp ca să să ies afară.
Capitolul III: Mă plimb pe aceeași stradă. În mijlocul trotuarului e o groapă adâncă. O văd că este acolo. Cu toate acestea cad în ea … este deja un obicei. Știu unde mă aflu. Este greșeala mea. Ies afară imediat.
Capitolul IV: Mă plimb pe aceeași stradă. În mijlocul trotuarului este o groapă. O ocolesc.
Capitolul V: Mă plimb pe altă stradă.
Exercițiul constă în simpla citire a textului iar apoi să încerci să indentifici la ce capitol ești în situația respectivă și de cât de aproape sau de departe de singura decizie care contează: a ta.
Textul aparține Portiei Nelson și se numește Autobiografie în cinci capitole. Eu mi l-am pus de mult timp pe un perete, într-o ramă.
